Internet în trei sferturi din locuinţe
Aproape trei sferturi din totalul gospodăriilor din România, 72,4%, au acces la reţeaua de internet de acasă, în creştere cu 3,8 puncte procentuale faţă de anul anterior, 62,9% dintre acestea fiind localizate în mediul urban, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
În profil teritorial, conectarea la internet a fost mai răspândită în cadrul gospodăriilor din regiunea Bucureşti-Ilfov (8 din 9 gospodării au acces la internet de acasă), urmată de regiunile Vest şi Nord-Vest.
Tipurile de conexiune folosite la accesarea internetului de acasă sunt în proporţie de 82,1% conexiunile broadband fixe (conexiunile de bandă largă fixe), urmate la mare distanţă de conexiunile broadband mobile (57,3%) şi de conexiunile narrowband (12,5%).