Internetul, un nou mijloc de pastorație

Un articol de: Ionel Popescu - 26 Feb 2016

Lumea în care trăim asistă, cu nedisimulată uimire, la progresul uluitor și la descoperirile de-a dreptul fascinante înregistrate în domeniul tehnicii. Mijloacele de comunicare în masă au atins, în zilele noastre, un înalt grad de tehnicitate, întrucât facilitează transmiterea rapidă a informaţiilor până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Referindu-se la aceste aspecte, cineva scria, nu cu mult timp în urmă, că „în generaţiile trecute se inventa câte un obiect la suta de ani, dar în zilele noastre ne robotizăm într-un ritm îngrijorător”.

Prin intermediul internetului accesăm informaţii din absolut orice domeniu, prin simpla tastare a unei adrese şi avem posibilitatea de a intra în contact cu oamenii din toată lumea, fapt ce simplifică foarte mult corespondenţa, mesajul ajungând instantaneu la adresant şi putând avea dimensiuni mari. Totodată, cu ajutorul internetului se efectuează tranzacţii bancare, se cumpără produse din magazine aflate în alte ţări, prin intermediul cărţilor de credit, se pot face înscrieri la marile universităţi din SUA, Franţa, Brazilia, Japonia şi mai nou se oficiază chiar căsătorii. Pe lângă aceste aspecte pozitive, internetul are şi multe părţi negative. Astfel, cei care navighează pe internet au tot mai puţin timp pentru familie, prieteni, ieşiri în natură şi mai ales pentru lectură.

Riscurile dependenței de internet

Mulţi tineri au ajuns să-şi trăiască viaţa în faţa computerului, navigând cu regularitate pe internet, îndeletnicindu-se cu diferite jocuri şi contactându-şi prietenii, fapt ce creează dependenţă şi poate degenera în patologii nemaiîntâlnite până acum, avertizează psihiatrii şi psihologii. Una dintre acestea este „tehnoautismul” sau incapacitatea unor tineri de a-şi exprima propriile trăiri, emoţii, sentimente fără ajutorul noii tehnologii. Nu puţine sunt apoi cazurile de depresie provocate de internet. Specialiştii arată că este suficientă o oră pe săptămână de „navigare” pe internet pentru a face să crească cu 1% posibilitatea îmbolnăvirii de depresie. Un studiu efectuat în SUA arată că persoanele care au folosit foarte mult internetul au devenit depresive, relaţiile lor sociale diminuân­du-se simţitor. Raportul lor cu prietenii s-a deteriorat progresiv, închizându-se tot mai mult în sine. La cele arătate deja se adaugă site-urile cu informaţii nocive, cele ale unor secte periculoase, cu materiale pornografice, cele care prezintă imagini extrem de violente, inclusiv ale sataniştilor.

Prezentarea valorilor religios-morale ale Bisericii într-o formă atractivă

În faţa unor astfel de provocări şi a progresului tehnic contemporan, Biserica nu poate rămâne impasibilă, nu poate pierde şansa pe care i-o oferă tehnica modernă în promovarea valorilor sale, dar nu poate face abstracţie nici de pericolele care vin prin intermediul noilor mijloace de comunicare în masă. În această confruntare cu lumea postmodernă, Biserica trebuie să se folosească de ceea ce este pozitiv în mass-media şi să evite ceea ce ar dăuna învăţăturii, spiritualităţii şi moralităţii sale. Conectată permanent la exigenţele momentului, prin intermediul internetului, Biserica are acum posibilitatea de a-şi face cunoscută învăţătura de credinţă şi acelor oameni care nu trec pragul locaşurilor de cult, care nu iau în mână Biblia sau o carte de rugăciuni, care nu sunt preocupaţi de problematica religioasă. Un sondaj efectuat de un profesor de religie în rândul unor liceeni din Timişoara relevă faptul că tinerii sunt dornici să acceseze paginile de internet ale Bisericii, mai ales dacă acestea au un design atrăgător, bine ilustrat, cu informaţii din cele mai variate despre activitatea și lucrarea ei. Din respectivul sondaj se poate observa că cei tineri doresc să afle mai multe lucruri despre viaţa viitoare, despre rai şi iad, despre păcat, despre căile de interpretare a Sfintei Scripturi şi, mai ales, doresc să afle răspuns la problemele care îi frământă. De asemenea, se propunea să fie întocmite chestionare pe temele actuale cu care se confruntă Biserica, să fie alcătuită o pagină (mereu actualizată) cu ştiri din viaţa acesteia şi jocuri cu tematică religioasă. Tot prin intermediul internetului, Biserica se poate adresa părinţilor, sfătuindu-i să-i însoţească pe cei tineri în folosirea noilor mijloace informaţionale, pentru că dacă aceştia sunt lăsaţi singuri există riscul să fie zdrobiţi de ele, observa un cercetător. Misiunea Bisericii este de a insista ca toţi factorii educaţionali: preoţi, educatori, părinţi, să acorde mai mult timp copiilor şi tinerilor, conştientizându-i asupra pericolului pe care îl prezintă folosirea fără discernământ a internetului. Prezentarea valorilor religios-morale ale Bisericii într-o formă atractivă pe site-urile sale poate transforma internetul într-o metodă modernă de pastoraţie, facilitând transmiterea mesajului evanghelic până la marginile pământului, aşa cum a fost porunca adresată de Mântuitorul Hristos apostolilor Săi.