Intervenții în comunitățile afectate de vremea severă
Peste 17.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi au acţionat, în noaptea de miercuri spre joi, pentru a sprijini comunităţile afectate de fenomenele meteorologice severe. Cele mai afectate au fost judeţele Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Prahova. Meteorologii au anunțat că, până la finalul săptămânii, în cea mai mare parte a ţării, vremea va rămâne rece, local geroasă în timpul nopţilor.
„Efectivele MAI au intervenit, în cursul nopţii, în 34 de judeţe şi în municipiul Bucureşti pentru deblocarea a 70 de autovehicule blocate/derapate, fiind salvate 654 de persoane, pentru degajarea a 361 de copaci, şase panouri publicitare, 11 stâlpi de electricitate şi a 111 elemente de construcţie de la nivelul unor imobile care au afectat 105 autoturisme“, informează reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI), într-un comunicat.
Ca urmare a traumatismelor produse de copacii căzuţi sau elementele de construcţie, şapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Joi dimineaţă se acţiona în 16 judeţe şi în Bucureşti pentru degajarea zăpezii de pe carosabil şi deblocarea persoanelor care au fost afectate, pentru împrăştierea de materiale antiderapante şi pentru repunerea sub tensiune a liniilor electrice.
Cele mai multe efecte au fost înregistrate în judeţele Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Prahova, unde au fost trimise suplimentar 10 autospeciale.
Potrivit MAI, joi dimineaţa era închisă circulaţia rutieră pe autostrada A2, pe 20 de segmente de drumuri naţionale, şase drumuri judeţene şi un drum comunal. În judeţele Brăila, Buzău, Ilfov şi Tulcea, circulaţia rutieră a fost închisă pe toate categoriile de drumuri până la ieşirea de sub avertizarea de cod roşu.
Din punctul de vedere al alimentării cu energie electrică, ieri-dimineață erau nealimentate cu energie electrică 180 de localităţi din 19 judeţe, fiind afectaţi 88.227 de consumatori.
Potrivit MAI, au fost emise mesaje de informare prin sistemul RO-ALERT în nouă judeţe pentru informarea populaţiei despre emiterea avertizării meteorologice Cod roşu, închiderea circulaţiei rutiere în judeţul Buzău sau doar pe unele segmente drumuri în Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Neamţ şi Prahova.
Potrivit meteorologilor, până sâmbătă la ora 2:00, va fi în vigoare o informare de vreme rea, potrivit căreia vântul va prezenta intensificări temporare în estul şi sud-estul ţării, cu viteze, în general, de 45-55 km/h, iar la munte, cu peste 60 km/h, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul ţării, dar pe arii mai restrânse. Se vor semnala ninsori, în general slabe cantitativ, în zonele de munte, local în nord, centru şi est, iar în cursul zilei de vineri (7 februarie) şi în regiunile sudice.
„Până la finalul săptămânii, în cea mai mare parte a ţării, vremea va fi rece, local geroasă în timpul nopţilor“, notează ANM.