„Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, pildă de smerenie“
Credincioşii din localitatea Marginea, judeţul Suceava, au avut, în urmă cu două zile, bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înalt Preasfinţitul Pimen. După săvârşirea Sfintei Liturghii, Înalt Preasfinţia Sa a sfinţit o troiţă ridicată de credincioşii parohiei Marginea 3.
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 28 aprilie 2013, Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ a parohiei Marginea 3, judeţul Suceava. Înalt Preasfinţia Sa a fost aşteptat la intrarea în sat de călăreţi îmbrăcaţi în costume naţionale. De aici, ierarhul a mers cu trăsura trasă de cai până la biserica parohială, unde a fost întâmpinat de soborul slujitorilor, de autorităţile locale şi de mulţimea credincioşilor. La finalul slujbei, IPS Pimen a adresat un cuvânt de învăţătură referitor la semnificaţiile Evangheliei din Duminica Floriilor. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a făcut o paralelă între Intrarea Domnului în Ierusalim şi primirea Mântuitorului în sufletele oamenilor prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului. „Prin intrarea în Ierusalim, Mântuitorul Hristos ne oferă pildă de smerenie şi ascultare. Noi trebuie să-L întâmpinăm pe Mântuitorul Hristos cu stâlpările virtuţilor creştineşti, aşternând în faţa Domnului faptele milosteniei, pocăinţei, postului şi iertării. Datorită chipului lui Dumnezeu din oameni, noi îl simţim pe Cel Preaînalt. Avem nevoie mereu de o întoarcere a noastră către Dumnezeu, adică de la păcat la virtute. Sufletele noastre sunt neliniştite atât timp cât suntem departe de Dumnezeu. Mulţimile L-au întâmpinat pe Hristos în Ierusalim cu multă deschidere sufletească. O parte din aceste mulţimi au strigat: «Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!». Vedem că oamenii sunt schimbători. Omul trebuie să se schimbe în bine şi nu în rău. Locul în care noi ne schimbăm este biserica, pentru că aici este Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. În biserică sunt sfinţii, prietenii lui Dumnezeu, în care El se odihneşte“, a remarcat Înalt Preasfinţitul Pimen. După oficierea Sfintei Liturghii, Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor, alături de soborul slujitorilor şi de credincioşi, a mers în procesiune spre noua troiţă din Marginea. Ierarhul a sfinţit această troiţă ridicată prin osteneala credincioşilor. IPS Pimen a arătat în cuvântul adresat cu acest prilej importanţa crucii şi a troiţei în viaţa credincioşilor. De asemenea, ierarhul l-a felicitat pe pr. paroh Vasile Leuştean, care a fost ajutat de enoriaşi să ridice noua troiţă din parohia Marginea 3. „Rog pe Bunul Dumnezeu să dăruiască sănătate şi bucuria mântuirii celor care au ctitorit acest monument al credinţei noastre ortodoxe“, a adăugat Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.