Între glasul poporului și iubirea necondiționată a unei mame
S-a scris mult despre regina Maria, cea care a iubit România cu tot sufletul, dedicându-i o viață de om și de regină, cu amăgiri, suferință, dar și o bucurie împărtășită neamului. Țara bucuriilor și a durerilor ei, așa cum o numea chiar însăși regina Maria. Elena este una dintre reginele a căror viață o cunoaștem mai puțin, o regină-mamă între suferință și bucurie, dragoste de popor, datorie de neam, dar și frica de a fi departe de fiul ei Mihai. Un creuzet de iubire și speranță, de frică și îndoială, dar și bunătate și împăcare sufletească; un simbol al făuririi României moderne. Un punct de legătură către Occident, un simbol al credinței și al iubirii de neam.
Simona Preda, istoric, realizează o radiografie a celei care a fost pe rând fiică de rege, soră de rege, soție de rege și mamă de rege, după cum notează în prefață și istoricul Filip-Lucian Iorga, un portret vehement compus din memoriile reginei Maria, documente de arhive, articole prețioase, scrisori, chiar și o corespondență cu Martha Bibescu, imagini rare care o înfățișează pe regină cu fiul său, regele Mihai, un decupaj de memorii și mărturisiri ale acestui spirit blând, păstrat în umbră.
„Anii tinereții ei sunt anii 1920-1930, ea nu mai este o prințesă din La Belle Epoque, ci mai degrabă o femeie sedusă - ca mai toate contemporanele ei - de ținutele cu imprimeuri florale marca Lanvin, de rochiile negre introduse de Chanel.[... .] O regăsim în fotografii în rochia flapper, cu talia coborâtă, piesa iconică a anilor 1920, asortată cu pălării chic și pantofi eleganți, cu baretă subțire. Adoră bijuteriile, dar le poartă fără ostentație, are o slăbiciune pentru perle, iubește caii și călărește ore întregi cu pasiune” („Regina-mamă Elena”, Simona Preda).
Sitta, cum era poreclită în copilărie, nume ce își are obârșia în dificultatea fratelui mai mic Alexandru de a pronunța cuvântul sister din limba engleză, s-a născut în Atena, la 3 mai 1896, și a fost cel de-al treilea copil dintre cei șase ai regelui Constantin I și ai principesei Sofia a Prusiei. A părăsit România în 1948, după ce regimul comunist a înlăturat monarhia, iar în următorii cincizeci de ani familia regală a devenit un subiect închis și interzis, lucru care a constituit și o umbră în jurul reginei Elena. Viața ei a însemnat o lungă serie de dificultăți, drame, schimbări, însă a fost înzestrată cu o candoare și o eleganță demnă de o regină.
Regina Maria a fost una dintre persoanele apropiate reginei-mamă Elena; aceasta i s-a confesat în numeroase rânduri, regăsim chiar în memoriile reginei scrisori către Sitta. Cele două împărțeau și o pasiune: echitația. „Sitta era fermecătoare în uniformă și cu căciula ei mare, de husar, gropițele din obraji erau adorabile sub imensa căciulă. Ea l-a călărit pe Jumbo și a defilat perfect când i-a sosit rândul, cu absolută corectitudine” („Regina-mamă Elena”, Simona Preda).
„Regina-mamă Elena, mariajul și despărțirea de Carol al II-lea” din colecția „Istorie cu blazon” de la Corint este o carte de o frumusețe uluitoare. Autoarea ne poartă prin viața de familie și de regină a Sittei, de la venirea în România a acesteia la mariajul cu Carol al II-lea, nașterea regelui Mihai, zbuciumul interior al Sittei cu privire la divorțul de Carol al II-lea, problemele de vedere, neliniștile și bucuriile unui om, cu suferința, dar și bucuria unui destin de regină.
„Escortată de mașina poliției, Sitta a fost dusă pe străzi pustii până la gară, unde a fost obligată să ia Orient Expresul de la ora 23:00. Plecarea ei fusese ținută departe de ochii opiniei publice, iar de-a lungul gării exista un cordon de polițiști. Întâmpinată pe peronul în beznă de șeful poliției, generalul Nicoleanu - singurul, de altfel, care avea în mână o lanternă -, principesa Elena a fost condusă spre vagon. Restul pasagerilor erau încuiați în tren, în spatele storurilor trase. Așa s-a petrecut ieșirea din țară a unei femei care, în urmă cu unsprezece ani, venise aici să fie regină. „Când mi-am luat rămas-bun de la Nicoleanu, ochii i s-au umplut de lacrimi. Mi-a sărutat mâna, dar glasul i s-a frânt când a zis: Aceasta este cea mai dificilă sarcină din viața mea. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Veți fi întotdeauna a noastră” („Regina-mamă Elena”, Simona Preda).
Cartea Simonei Preda are un loc bine definit în ceea ce privește monarhia în România, prin diversitatea materialelor de natură memorialistică, dar și inedite arhive, ce reprezintă o poartă pentru a o cunoaște îndeaproape, cu un ochi uman, pe cea care timp de 11 ani a fost dedicată poporului român, o regină înzestrată cu noblețe sufletească, dar și cu sârguința unei mame, înainte de a fi regină.
Stilul originar, limpede, plin de farmec și deloc eclatant, vădit cu o scriitură bine rânduită, cu o empatie de om, înainte de scriitor, face din cartea Simonei Preda o invitație către lectură, dar și o rememorare a trecutului istoric, o întâlnire spirituală și bogată cu o forță feminină pierdută în filele istoriei.