Întru cuvânt, lumină şi imagine

Lucrarea Arhimandritului Dumitru Cobzaru cu titlul „S'au vrut nouă...!”, a apărut la Editura Renaşterea din Cluj-Napoca, anul acesta, în condiţii grafice deosebite, şi constituie o restituire în imagini şi cuvinte, în română şi traducere franceză, a vizitei şi alocuţiunilor rostite în Franţa, la Paris, cu prilejul lansării traducerii franceze a volumului „Fiule, m-am vrut să-ţi fiu!...”, al aceluiaşi autor.

Personalitate cunoscută deopotrivă amvoanelor, cât şi vieţii culturale şi celei spirituale a spaţiului românesc, al cărui nume se leagă, între altele, de ctitorirea complexului monahal de la Nicula, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mânăstirilor din Eparhia Clujului, revine în vaţa cititorilor cu un nou volum de o frumuseţe şi ţinută aparte.

Gândit ca o continuare (sau dacă cititorul preferă un termen mai modern, ca un outcome), al volumului „Fiule, m-am vrut să-ţi fiu!...”, apărut anul trecut la aceeaşi editură, ce prezintă într-o formă frumoasă, atipică şi actualizată, aspecte cu caracter de cateheză, incluzând o corespondenţă cu valenţe duhovniceşti (fiind deja primit cu multă căldură de public şi tradus în limbile franceză şi spaniolă), volumul-album, ce se constituie într-o frumoasă îngemânare între cuvânt şi imagine şi se prezintă într-o ţinută grafică de invidiat, reprezintă o frumoasă mărturie, dar şi un prinos de recunoştinţă adus celor care au contribuit la receptarea lui. 

În paginile lui, alături de cuvântul Părintelui Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei al Clujului, se regăsesc şi alte texte: al Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif de la Paris, al doamnei lect. univ. dr. Diana Moţoc, traducătoarea ediţiei în limba franceză, al prof. Oana Richebon, al părintelui dr. Laurian Rus, sau al protoiereului Marc-Antoine Costa de Beauregard, dar şi însemnări de călătorie, încrestate cu măiestrie de autor pe răbojul timpului. Caracterul de volum bilingv al lucrării o face să fie mai uşor accesibilă şi spaţiului internaţional, fapt ce trebuie apodictic evidenţiat şi salutat ca atare. 

Referindu-se la apariţia versiunii în limba franceză a lucrării, părintele Mitropolit de la Cluj a arătat în textul inserat în debutul lucrării următoarele: „Ne bucurăm de orice lucru frumos care ne este pus la îndemână. Aşa cum menţiona părintele consilier, cu timp în urmă, părintele Arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor noastre, ne punea la îndemână această carte în limba română. Este important ca lucrurile frumoase, lucrurile care zidesc, lucrurile care din punct de vedere spiritual antrenează, să fie cunoscute de cât mai multă lume... Această carte îi va determina pe unii să se preocupe şi de cele duhovniceşti" (pp. 6-7). 

În continuare, părintele autor vorbeşte despre geneza cărţii, însă într-un mod aparte (pp. 11-19). Cuvântul lui, pornit din suflet, se constituie într-un adevărat pasaj de autobiografie spirituală şi are o dimensiune testimonială. Arhimandritul Dumitru vorbeşte despre dinamica relaţiei de paternitate duhovnicească cu cel care a constituit subiectul corespondenţei din textul mai-sus pomenit, dar în acelaşi timp, oferă o frumoasă pildă unei societăţi ce se vrea tot mai independentă şi mai autonomă, renegându-şi rădăcinile, prin faptul că se revendică drept ucenic al unor oameni precum mitropolitul Bartolomeu Anania (p. 15). Foarte interesantă şi sugestivă, este şi imaginea duhovnicului, pe care ţine să o prezinte în finalul cuvântului din debutul textului-album: „Aş încheia printr-o imagine care m-a preocupat în aceste zile, ştiind că trebuie să vorbesc în seara aceasta. Lucru dificil, ca la un examen. Domnul Hristos, vorbind despre Sine, zice: «Eu sunt uşa. De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla» (In. 10, 9). Înţelegând că uşa este Însuşi Hristos în stare de jertfă şi că, şi când intri, şi când ieşi, curge sânge. Aceasta este imaginea părintelui duhovnicesc. O uşă fixă, fără balamale şi clanţe, prin care intri şi ieşi ca într-o cristelniţă, iar el, neclintit, cu răni adânci şi sânge proaspăt şiroind, rămâne aşteptându-l mai departe pe fiul său. Mulţumesc" (p. 19). 

Datorită acestor aspecte, dar şi a multor altor elemente similare, textul părintelui Dumitru se cere citit şi răs-citit, meditat şi asumat. De aceea, am considerat potrivită semnalarea lui şi salutarea unei astfel de apariţii editoriale, deopotrivă utilă şi ziditoare.