Întrunire a preoților Cercului pastoral-misionar Reșița Nord la Parohia Țerova

Un articol de: Pr. Emil Crăciun - 26 Mai 2018

Cei 27 de preoți din cadrul Cercului pastoral-misionar ReșițaNord, Protopopiatul Reșița, s-au întrunit joi, 24 mai, în biserica din Parohia Țerova-Reșița, la ședința programată pentru această lună.

Întrunirea a debutat cu săvâr­șirea Acatistului închinat Sfin­ților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, de pr. Florin Hotea, pr. Sergiu Dalea și pr. Solomon Alin Ipate. Ceilalți preoți prezenți au dat răspunsurile în cadrul sfintei slujbe.

Partea a doua a întrunirii a avut loc tot în biserica parohială, în cadrul acesteia fiind prezentat referatul dedicat Anului Centenar al Marii Uniri, alcătuit de pr. Romolus Șandru și susținut și prezentat într-un format multimedia de pr. Daniel Țăpîrdea, intitulat: „Rolul Bisericii Ortodoxe Române la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”. În cadrul referatului a fost subliniată ideea că „Biserica Ortodoxă Română a sprijinit Marea Unire a tuturor provinciilor românești într-un stat român unitar, fiind împreună cu poporul în toate eforturile sale de afirmare și cultivare a conștiinței naționale și a dorinței de unitate națională. Prin rugăciune, prin exemplu personal, prin cuvânt rostit și prin cărți tipărite, Biserica a fost activă în lucrarea de unire, angajând pentru acest ideal ierarhi cărturari, preoți și diaconi patrioți, profesori de teologie, studenți în teologie, călugări, călugărițe care au îngrijit soldații răniți, parohii și mănăstiri care au organizat colecte de bani și alimente, cu toții încurajând moral și material pe luptătorii români pentru libertate și unitate națională”.

Întâlnirea preoților s-a încheiat cu referirile necesare făcute de părintele coordonator al cercului pastoral, Damaschin Tătaru, pentru următoarea întâlnire, programată pentru luna iunie și menită a se desfășura în Parohia Apadia.