Întrunire clericală în Episcopia Ortodoxă Română a Australiei şi Noii Zeelande
Mânăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Melbourne, Australia, a găzduit sâmbătă, 18 februarie, întrunirea clericilor din cadrul eparhiei, convocați pentru şedinţa ordinară anuală a Adunării eparhiale. Soborul de preoţi, în frunte cu Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande, a săvârşit în biserica aşezământului monahal slujba Vecerniei pentru Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, urmată de Taina Sfântului Maslu, la care au participat credincioși din Melbourne şi din alte parohii.
Seara s‑a încheiat cu o sesiune de comunicări în cadrul căreia au fost prezentate două referate cu subiecte din tematica anului 2023, dedicat de Patriarhia Română pastorației persoanelor vârstnice şi comemorării imnografilor şi cântăreților bisericești (psalților).