Întrunire cu preoții și profesorii de religie în Parohia Cornereva
Cel de-al doilea semestru al întâlnirilor pe cercuri pastoral-misionare în Episcopia Caransebeșului a continuat joi, 24 septembrie, în Parohia Cornereva, Protopopiatul Băile-Herculane. Cercul pastoral-misionar Valea Cernei a reunit preoți și profesori de religie, precum și monahi de la așezămintele monahale arondate acestui cerc. Prima parte a constat în săvârșirea Sfintei Liturghii, oficiată în biserica parohială „Adormirea Maicii Domnului”, la care a participat și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Ca de fiecare dată, în cadrul Sfintei Liturghii au fost prezentate o predică și o cateheză. Predica a fost susținută de părintele Răzvan Rădoi de la Parohia Globurău, iar cateheza, cu tema „Predica de pe munte”, a fost prezentată de părintele Petru Ciprian Danci de la Parohia Mehadia. Pentru preoții trecuți la Domnul din parohiile aparținătoare cercului a fost oficiată, la sfârșitul Sfintei Liturghii, o slujbă de pomenire. „Suntem în Anul misiunii și al marilor păstori de suflete și de aceea i-am pomenit după Sfânta Liturghie pe toți preoții care au slujit în aceste parohii, între care pe protopopii Mehadiei, deoarece pe raza acestui cerc se află și Parohia Mehadia, fostul sediu al protopopiatului istoric din Mehadia, și bineînțeles l-am pomenit în mod special și ne-am rugat pentru protopopul, istoricul și cărturarul Nicolae Stoica de Hațeg. Ne bucurăm că episcopia noastră a organizat aceste întâlniri ale cercurilor pastoral-misionare și până în luna noiembrie sperăm să participăm la toate. La sfârșitul anului îi vom aduna pe toți coordonatorii acestor cercuri și împreună să tragem concluziile și să ne facem proiecte viabile și aplicabile pentru anul viitor, un an închinat educației și formării tineretului creștin”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian. Partea a doua a zilei a continuat cu expunerea unei meditații biblice pornind de la textul scripturistic: „Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu” (I Cor. 7, 24). Conferința cu tema „Importanţa cetăţii şi a satului în constituirea parohiei ortodoxe române (factori religioşi, etnografici, sociologici, culturali, economici etc.)” a fost prezentată de un referent și doi coreferenți. Pe marginea acestui subiect au fost purtate discuții, totodată dezbătându-se probleme pastorale din unităţile parohiale ale cercului pastoral misionar, precum și colaborarea cu profesorii de religie şi cu instituţiile de învăţământ.