Întrunire de lucru a Consiliului eparhial la Timişoara
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei s-a întrunit ieri, sub preşedinţia Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al eparhiei.
După rostirea rugăciunii "Tatăl nostru", în cadrul întâlnirii au fost discutate o serie de probleme curente ale secţiilor administrativ-bisericească, culturală, economică, asistenţă socială şi patrimoniu. De pe ordinea de zi a lucrărilor Consiliului eparhial amintim, la Secţia administrativ-bisericească, completarea postului de preot de la Parohia Iosifalău, Protopopiatul Lugoj, raportul Oficiului protopopesc Timişoara I cu privire la comasarea Parohiei Giroc I cu Parohia Giroc II, într-o singură unitate parohială, pentru a se reuşi construcţia unui nou lăcaş de cult. În cadrul aceleiaşi secţii, au fost discutate o serie de probleme privind mişcarea personalului neclerical. La Secţia culturală, a fost prezentată manifestarea culturală organizată de Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi. Departamentul economic al eparhiei a adus informaţii despre colecta desfăşurată la nivelul Arhiepiscopiei Timişoarei, privind construirea Catedralei Mântuirii Neamului. De asemenea, s-a pus în discuţie achiziţionarea unui utilaj necesar la buna desfăşurare a activităţilor tipografiei eparhiale. La Secţia de asistenţă socială s-a solicitat sprijin din partea parohiilor pentru terminarea lucrărilor la Şcoala "Sfântul Antim Ivireanul", ce va fi deschisă din septembrie 2012 de către Arhiepiscopia Timişoarei. La Secţia patrimoniu a fost prezentat raportul privind situaţia lucrărilor de construcţie de la aşezământul social al Parohiei Giarmata Vii, din Protopopiatul Timişoara II, precum şi alte probleme de pe ordinea de zi.