Întrunirea anuală a coordonatorilor sectoarelor social-filantropice eparhiale
Întrunirea anuală a consilierilor din cadrul Sectoarelor Social-filantropice din Patriarhia Română se va desfăşura în perioada 9-10 noiembrie, la Palatul Patriarhiei. "Prima parte a lucrărilor se va desfăşura sub genericul "Misiunea pastorală şi socială" şi va fi dedicată analizării propunerilor de extindere şi îmbunătăţire ale "Programului pastoral şi social în vremuri de criză economică", propus în şedinţa Sfântului Sinod din 6-7 iulie. De asemenea, va fi analizată lucrarea pastorală şi socială de sprijinire a sinistraţilor şi vor fi evidenţiate exemplele de bune practici. Sesiunea va continua cu lucrul pe grupe, temele propuse fiind legate de cooperarea intersectorială la nivel eparhial şi mitropolitan, cooperarea cu organizaţiile neguvernamentale eparhiale şi priorităţile anului 2011, în concordanţă cu programul pastoral naţional dedicat familiei. Partea a doua a întrunirii va fi dedicată experienţei centrelor eparhiale în domeniul proiectelor finanţate din fondurile europene. În cadrul acestei secţiuni se va face prezentarea proiectului "Formare trainică pentru parteneriat social-FORTE"", ne-a declarat părintele consilier patriarhal Dorel Moţoc, coordonatorul Sectorului Social-filantropic al Patriarhiei Române.
Proiectul "Formare trainică pentru parteneriat social-FORTE" este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - POS DRU, Domeniul Major de Intervenţie 3.3 şi va fi implementat de Patriarhia Română şi Federaţia Filantropia, în parteneriat cu Instituto de Formación Integral-IFI din Spania şi firma Global Commercium Development din România, în eparhii din toate regiunile de dezvoltare ale României: Bucureşti-Ilfov, Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest, Oltenia şi Vest.