Întrunirea Asociației „Oastea Domnului” la Arad
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a aflat duminică, 26 februarie, în mijlocul credincioșilor Parohiei Arad-Grădiște 1 din municipiul Arad. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Seara, ierarhul a participat la Adunarea pe țară a Asociației „Oastea Domnului”, unde a rostit un cuvânt de binecuvântare.
La Sfânta Liturghie au participat și membri ai Asociației „Oastea Domnului”, veniți pentru Adunarea pe țară, precum și numeroși credincioși ai comunității parohiale din orașul Arad.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, subliniind importanța textelor Sfintei Scripturi în edificarea sufletească și dobândirea virtuților.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba Parastasului pentru preotul Iosif Trifa, fondator al „Oastei Domnului”, precum și pentru alți membri ai acestei asociații.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala mixtă a Catedralei Arhiepiscopale din Arad, dirijată de diaconul Laviniu Morariu.
Seara, ierarhul a participat la Adunarea pe țară a Asociației „Oastea Domnului“, care s-a desfășurat tot în biserica Parohiei Arad-Grădiște 1, unde a rostit un cuvânt de binecuvântare pentru membrii acesteia.