Întrunirea Consiliului și Adunării eparhiale din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Data: 10 Feb 2017

Membrii Consiliului eparhial și cei ai Adunării eparhiale din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei s-au întrunit marți, 7 februarie 2017, în ședințe de lucru.

Membrii celor două foruri bisericeşti s-au întrunit în Aula brâncovenească a Palatului Arhi­episcopal, sub preşedinţia Înalt­prea­sfinţitului Părinte Ci­prian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, informează consi­lierul media eparhial Dragoș Olteanu. În deschiderea lucră­rilor s-a săvârșit o slujbă de Te Deum, în Paraclisul Arhiepiscopal „Sfin­ții Împărați Constantin și Elena”, unde s-au înălţat rugă­ciuni de mulţumire către Dumnezeu, pentru binefacerile r­evă­rsate asupra clerului şi cre­dincioşilor din eparhie, în anul care a trecut.

În cadrul şedinţelor Consiliului şi Adunării eparhiale, au fost analizate, susţinute şi aprobate rapoartele generale anuale ale sectoarelor Administraţiei Arhi­episcopale şi s-au trasat obiectivele pentru anul 2017.

Rapoartele generale de activi­tate au fost întocmite şi prezentate de consilierii şi inspectorii epar­hiali. Documentele eviden­ţiază activitatea desfăşurată, pe parcursul anului 2016, în toate domeniile de manifestare a vieţii bisericeşti: pastoral-misionar, cultural-educaţional, social-filantro­pic şi administrativ-gospodăresc – la nivelul judeţelor Buzău şi Vrancea. Întâlnirea s-a încheiat cu vi­zionarea filmului „Retrospectiva anului 2016, în Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei”, realizat de Sectorul comunicaţii media.