Întrunirea preoţilor capelani care activează în instituţiile sociale gălăţene
Joi, 9 noiembrie, a avut loc la capela Spitalului Clinic Județean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi întrunirea preoţilor capelani care activează în instituţiile sociale gălăţene.
Întrunirea a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în capela din incinta instituţiei medicale de către un sobor de preoţi slujitori în instituţiile sociale, în prezenţa cadrelor medicale şi a multor credincioşi, şi a continuat cu desfăşurarea lucrărilor conferinţei.
În cadrul întâlnirii au fost discutate probleme specifice privind activitatea desfăşurată de către preoţii din slujirea socială, au fost făcute propuneri pentru activităţile desfăşurate în perioada următoare şi a fost ales un coordonator al preoţilor capelani.
Evenimentul s-a înscris în seria manifestărilor dedicate Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română, precum şi în programul activităţilor prilejuite de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la Galaţi.
Tema întrunirii a fost „Mărturisirea dreptei credinţe şi mărturii despre cei care au suferit în penitenciarele româneşti în timpul comunismului”.
În continuare, moaştele Sfântului Ierarh Nectarie au fost purtate în procesiune la Spitalul Clinic Județean de Urgenţă din Galaţi, care-l are ca ocrotitor pe Sfântul Andrei, Apostolul românilor.
Lucrarea Bisericii prin preoţi - doctori ai sufletelor - a chemat la rugăciune, în jurul sfintelor moaşte, o mulţime de credincioşi bolnavi, internaţi în această instituţie medicală, dar şi din afara ei, precum şi cadre medicale.
După ce credincioşii s-au închinat cu evlavie la sfintele moaşte şi au fost unşi cu untdelemn sfinţit, preoţii, purtând pe braţe odoarele sfinte, au vizitat bolnavii din spital, în saloanele şi la paturile lor, aducându-le alinare în suferinţă şi oferindu-le câte o iconiţă cu chipul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul.