Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Dorohoi
Preoţii din Protopopiatul Dorohoi s-au întâlnit ieri în şedinţa de primăvară, prezidată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor. De dimineaţă a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii la Biserica „Sf. Vineri“ din Dorohoi de către IPS Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi. În cadrul şedinţei preoţeşti care a avut loc la sediul Protopopiatului Dorohoi, a fost prezentată tema „Viaţa şi opera Sf. Vasile cel Mare - inspiraţie pentru lucrarea preotului“ de către pr. Ciprian Şoptică de la parohia Satul Nou. „Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan ne-a prezentat o parte din hotărârile Centrului Eparhial, precum şi câteva sfaturi cu privire la modul nostru de slujire. Considerăm că întrunirea de astăzi (n.r. - ieri) a fost benefică pentru noi, mai ales că ni s-a readus în suflete ţinuta şi zelul pentru apărarea credinţei de care a dat dovadă Sf. Vasile cel Mare“, a declarat pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi. (C.C.)