Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Fălciu
Preoţii din Protopopiatul Fălciu s-au reunit ieri în şedinţă lunară. Tema întrunirii care a avut loc la sediul protoieriei a fost "Familia preotului - factor de echilibru în parohie". "Familia preotului constituie "certificatul" pe care îl citesc toţi credincioşii. Pe corabia vieţii preotul de mir îşi duce existenţa în mijlocul comunităţii formate din mai multe familii. Preotul trebuie să fie nu doar păstorul turme, ci şi cel al familiei sale. În munca sa pastorală şi individuală preotul este ajutat de către preoteasă. Familia preotului are o cinste aparte din partea enoriaşilor, dar şi aşteptările sunt pe măsură. Roadele unei slujiri adevărate, preoţeşti le culege preotul încă din viaţa aceasta. Dincolo de orice bucurie şi satisfacţie trecătoare, pe preotul care şi-a îndeplinit slujirea îl aşteaptă cununa cea neveştejită a mântuirii", a spus pr. Ion Petru, protopop al Protopopiatului Fălciu. (C.C.)