Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Moineşti

Data: 08 Octombrie 2011

Preoţii din Protopopiatul Moineşti s-au reunit joi, 6 octombrie, în şedinţă administrativă la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Moineşti. Întrunirea a fost prezidată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. După cum ne-a relatat pr. Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti, au fost abordate şi analizate probleme de ordin economic şi administrativ, dar şi aspecte legate de colecta la nivel de eparhie pentru Catedrala Mântuirii Neamului.

"S-a discutat despre urgentarea intabulării terenurilor şi cimitirelor care aparţin parohiilor, despre schimbarea programului de contabilitate, dar şi despre datoriile pe care parohiile le au la administraţiile financiare. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a vizitat, după terminarea şedinţei, şantierul unde se construieşte sediul Protopopiatului Moineşti. Preasfinţia Sa a făcut apoi vizite pastorale pentru a vedea stadiul lucrărilor de construcţie la Mănăstirea Cotumba, în parohia Ilieşti Ardeoanei şi în Balcani - Marginea", a declarat pr. protopop Costel Mareş. (C.C.)