Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Sascut
Preoţii Protopopiatului Sascut s-au reunit marţi, 17 iulie 2018, în Biserica Pânceşti, în şedinţa de lucru lunară. Delegatul Centrului eparhial Roman a fost părintele Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial. În cadrul şedinţei, preotul Mihăiţă Iftenie de la Parohia Fundoaia a prezentat referatul cu tema „Slujitori ai Bisericii - promotori ai Marilor Uniri din anii 1600, 1859 şi 1918”. „Mitropoliile Ţării Româneşti şi Moldovei erau în strânse legături cu Mitropolia Transilvaniei, prin răspândirea cărţilor bisericeşti, prin ajutorarea frăţească în timp de prigoană, prin corespondenţa între ierarhi, prin discuţii personale între preoţi călugări şi credincioşi pelerini, fiind adesea practicate de o parte şi de alta a Munţilor Carpaţi. Lupta pentru unitatea naţională nu a luat sfârşit”, s-a arătat în expunerea pregătită. La finalul întrunirii, au fost abordate şi o serie de probleme de ordin administrativ, fiind, totodată, aduse la cunoştinţa preoţilor mai multe decizii ale Centrului eparhial Roman.
(Pr. Albu Gabriel, C. Ciofu)