Întrunirea preoţilor Protopopiatului Iaşi 2
În Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi a avut loc luni, 25 februarie 2013, şedinţa lunară a preoţilor Protopopiatului Iaşi 2. Tema dezbătută în cadrul întâlnirii a fost „Viaţa, dar al lui Dumnezeu“, fiind susţinută de pr. Radu Brânză, referent în cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. „A fost rulat un film legat de conceperea şi naşterea pruncilor, fiind aduse argumente de ordin teologic şi moral pentru combaterea fenomenului avortului. Preoţii au luat cuvântul pe marginea temei expuse, apoi au primit pliante şi afişe necesare desfăşurării activităţii de prevenire şi combatere a fenomenului avortului în parohii. Părintele Neculai Dorneanu, care face parte din Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iaşilor, a prezentat un rezumat al Adunării eparhiale care a avut loc pe 23 februarie 2013. De asemenea, pr. Ionuţ Valerică a efectuat instructajul trimestrial privind securitatea şi sănătatea în muncă, precum şi instructajul în domeniul situaţiilor de urgenţă la nivel de protopopiat. În încheiere, s-a vorbit despre reorganizarea cercurilor pastorale, apoi au fost aduse la cunoştinţa preoţilor temeiurile Centrului eparhial Iaşi“, a relatat pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. Luni dimineaţă, 27 de preoţi din cele şapte comune ale Protopopiatului Iaşi 2 s-au întâlnit la Centrul eparhial Iaşi cu reprezentanţii Grupului de Acţiune Locală (GAL) „Ştefan cel Mare“. Părinţii parohi au aflat noutăţi legate de proiectele prin intermediul cărora se accesează fonduri europene. (C. Ciofu)