Întrunirea profesorilor de religie din judeţul Maramureş
În Catedrala episcopală "Sfânta Treime" din Baia Mare a avut loc sâmbătă, la 22 septembrie, întâlnirea cu profesorii de religie din judeţul Maramureş. Evenimentul a avut loc în prezenţa Preasfinţitului Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Cu acest prilej, PS Iustin Sigheteanul a evidenţiat faptul că această întâlnire reprezintă o evaluare a tuturor activităţilor din cadrul anului şcolar încheiat, dar şi o modalitate de prezentare a programului şi a nevoilor pentru anul şcolar care a început. Au participat profesori din cadrul tuturor structurilor de învăţământ preuniversitar din judeţ, împreună cu oficialităţi locale şi judeţene. (Pr. Cristian Ştefan)