Întrunirea semestrială a preoţilor capelani la Galaţi
La Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) din Galaţi a avut loc joi, 7 octombrie, întrunirea trimestrială a preoţilor care activează în slujirea social-filantropică şi misionară în judeţele Galaţi şi Brăila. Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii la capela "Sfântul Spiridon" a Spitalului TBC-Galaţi. Întrunirea a fost prezidată de IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Au susţinut referate pe tema "Comunicare şi comuniune-rugăciune şi jertfelnicie" preoţii Gabriel Vasilescu, de la Spitalul Judeţean Brăila, şi Costel Dumbravă, de la Spitalul "Elisabeta Doamna"-Galaţi. IPS Arhiepiscop Casian a subliniat importanţa slujirii şi misiunii pe care o au preoţii în plan social, prin prezenţa continuă jertfelnică şi plină de iubire, arătată tuturor celor aflaţi în nevoi. La final, bolnavii au fost vizitaţi de preoţii prezenţi la întrunire şi li s-au oferit daruri de suflet constând din revista "Călăuza Ortodoxă", cărţi de rugăciune şi iconiţe. (diac. Marian Pătraşcu)