Inundaţii catastrofale în Ucraina

Data: 28 Iulie 2008

Treisprezece persoane, dintre care cinci copii, au murit şi peste 6.700 au fost evacuate, din cauza ploilor abundente şi a furtunilor care au afectat, în ultimele zile, vestul Ucrainei, a anunţat, ieri, Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă.

Şapte persoane au fost ucise în regiunea Ivano-Frankivsk, cea mai afectată de furtuni, şi alte şase în regiunea Cernivţi, a precizat ministerul, într-un comunicat. Două persoane sunt date dispărute. Echipele de intervenţie au evacuat peste 6.700 de persoane, adaugă ministerul. Aproximativ 21.000 de case şi 18.000 de hectare de terenuri agricole au fost inundate parţial, iar 400 de poduri şi 200 de kilometri de drumuri au fost avariate. Peste 300 de localităţi rămân private de electricitate, liniile de înaltă tensiune fiind avariate, potrivit aceleiaşi surse. Preşedintele Viktor Iuşcenko a plecat, ieri dimineaţă, în regiunea Ivano-Frankivsk pentru a examina situaţia din teren. Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că se aşteaptă la o diminuare a precipitaţiilor, în zona afectată. De asemenea, Guvernul de la Chişinău a luat măsuri pentru evitarea situaţiilor excepţionale din cauza creşterii nivelului apei râurilor Nistru şi Prut, ca urmare a ploilor abundente care au căzut, în ultimele zile, în Ucraina, România şi în zona de nord a Republicii Moldova.