Inundaţii de amploare în Pakistan

Data: 23 Septembrie 2010

Aproximativ 100 mii de persoane au mai fost evacuate după ieşirea din matcă a unui lac în sudul Pakistanului, unde au avut loc puternice inundaţii ce au afectat milioane de locuitori, a anunţat un purtător de cuvânt al ONU, informează AFP. Lacul Manchar, din provincia meridională Sindh, a ieşit din matcă vinerea trecută, constrângând locuitorii din zonă să părăsească regiunea. "Peste 100 mii de persoane au fost evacuate. Casele şi culturile au fost grav afectate", a indicat purtătorul de cuvânt al ONU, Maurizio Giuliano. Potrivit organizaţiei, 21 milioane de persoane au fost afectate de inundaţii în Pakistan şi 12 milioane dintre acestea necesită un ajutor de urgenţă.