Învăţământul profesional va fi revigorat

Un articol de: Vlad Enea - 05 Decembrie 2011

Şcolile profesionale vor fi reînfiinţate, a anunţat ministrul Daniel Funeriu, acesta afirmând că acest lucru va fi unul extrem de benefic pentru tineri mai ales că, din 2014, vor fi alocate fonduri europene substanţiale cercetării agricole. "Modelul de şcoli profesionale pe care-l vom introduce începând cu anul şcolar 2012-2013 vizează exact umplerea acelor nevoi din domeniul agricol şi punerea în acord cu piaţa muncii", a spus ministrul Educaţiei.

Ministerul Educaţiei a anunţat intenţia de a reforma învăţământul agricol începând cu anul şcolar 2012-2013, mai ales din perspectiva infuziei de fonduri europene ce vor fi alocate cercetării agricole prin intermediul politicii agricole comune a UE. Potrivit ministrului Daniel Funeriu, tinerii vor avea posibilitatea ca în cadrul şcolilor profesionale ce vor fi înfiinţate de anul viitor să se specializeze într-o meserie cu viabilitate pe piaţa muncii. "Desfiinţarea şcolilor profesionale a fost făcută cu unicul scop de a duce cât mai mulţi tineri pe un drum care nu este al lor, bacalaureat şi universitate, pentru ca fabricile de diplome să aibă cât mai mulţi clienţi pe care să-i jupoaie de bani", a declarat ministrul Educaţiei. Astfel, Ministerul va propune, începând cu anul şcolar 2012-2013, un anumit tip de şcoli profesionale "pentru a umple nevoile din domeniul agricol şi punerea în acord cu piaţa muncii. De asemenea, în urma unor discuţii cu Dacian Cioloş, comisar european al agriculturii, a reieşit importanţa ce trebuie acordată cercetării agricole. "Din 2014 încolo, fonduri europene substanţiale vor fi alocate cercetării agricole. Or, fără o clarificare instituţională, fără un peisaj instituţional sănătos în cercetarea agricolă din România nu vom putea să fim parte la această aventură a cercetării europene", a mai afirmat Funeriu. Ministrul Educaţiei a punctat în context că în urma discuţiilor purtate cu Ministerul Agriculturii au rezultat o serie de acte normative care vor începe să-şi producă efectele începând din 2012. "Este vorba aici de certificarea institutelor de cercetare din România, proces similar clasificării universităţilor, finanţarea urmând a fi acordată pe bază de performanţă. Deci cele două domenii, învăţământul profesional agricol, învăţământul superior şi cercetarea agricolă, unde practic pot să spun că suntem pe aceeaşi lungime de undă şi tratăm problemele cu acelaşi dinamism", a mai declarat Daniel Funeriu.