Învăţarea prin experimentare sau poezia cosmică
Privim spre cer şi ne răsfirăm gândurile, atingem repejunile râului cu degetele, simţim mirosul proaspăt de fân cosit, ne lăsăm uneori mângâiaţi de adierea lină a vântului sau de picăturile ploii de vară, iar când vedem un chip senin de copil, zâmbim măcar cu ochii.
Când luăm aminte la fiecare detaliu dimprejurul nostru, începem să vedem ce anume îi dă sens sau îl face deosebit, începem să sesizăm esenţele, adică să devenim sensibili. Descoperim forme inovative de a folosi ceva sau înţelegem într-o lumină diferită, poate mai limpede, raţiunea unor trăiri întâlnite în contexte asemănătoare. Însă toate acestea au nevoie de... un timp al simţirii – timpul pentru a sesiza, pentru a descoperi valoarea din ceva sau din cineva. Mai simplu spus, sensibilitatea cere atenţie, iar atenţia concentrată ne învaţă să simţim. Astfel, cele trei facultăţi sunt exersate plenar şi armonios: voinţa capacitează concentrarea, raţiunea se reflectă într-o atenţie înţelegătoare, iar efortul conjugat conduce spre deprinderea unei sensibilităţi revelatoare care îl impulsionează pe om să fie viu în orice face sau cugetă.
Pe de altă parte, părintele Dumitru Stăniloae explică în mod clar că natura poate doar să îi deschidă omului întrebări spre cunoaştere – nu îi poate oferi, însă, şi răspunsurile ultime care să odihnească setea de absolut a omului1, nu îl poate ajuta pe om să se simtă cu totul împlinit şi mulţumit.
Performanţele tehnologiei şi provocările naturii
Nu putem să nu remarcăm că oferta diversificată a performanţelor din industria tehnologică ne face posibilă facilitarea vieţii într-un sens destul de larg şi câştigă resurse substanţiale de timp de pe urma vitezei. Utilitatea multidimensională a tehnologiei în domeniile aplicate ale ştiinţelor şi în viaţa cotidiană articulează încă o dată extra-ordinara (adică peste fire!) capacitatea creatoare de care dispune omul. Totuşi, există paliere în care intervenţia mijlocită a tehnicii şi tehnologiei se cere a fi redusă la o limită de bun-simţ (o limită cel puţin morală), în special acele paliere care vizează formarea omului.
Timpul câştigat din utilizarea unei tehnologii casnice, să spunem, reprezintă o nouă oportunitate de investiţie. Esenţială este, de astă dată, natura investiţiei! Economia, oricât de captivantă se arată prin labirintul afacerilor care pune în valoare potenţialul uimitor al omului, nu este şi nici nu poate fi cea mai fericită opţiune pentru timpul personal. În plus, privind mai îndeaproape contextul actual, observăm că s-a pierdut capacitatea de a recepta cu acurateţe simplele mesaje din mediul înconjurător, fie că vorbim de natură, oameni, fenomene sau circumstanţe.
De ce se plictiseşte copilul? Pentru că nu înţelege ceva sau... poate că s-a obişnuit cu un mediu mult prea dinamizat care să-i ofere permanent alternative de joacă, care să schimbe ceva. Iar cele mai potrivite mijloace bazate pe mobilitate sporită sunt puse la dispoziţie de continua expansiune mediatică. Într-o activitate realizată la un meta-mediu (informaţii furnizate concomitent sub mai mult forme, prin tehnică), cum ar fi computerul, de exemplu, stimulii sunt hyper-solicitaţi datorită multitudinii de micro-mişcări şi sunetelor, vasta paletă cromatică, chiar dacă nu toate culorile (artificiale!) sunt sesizabile cu ochiul liber. Însă aceste procese atentează la buna funcţionare a creierului şi îi reduce anumite capacităţi precum reflexia, introspecţia, gândirea critică în favoarea accesării unui pachet eterogen de informaţii. Neurobiologii şi psihologii avertizează că din această cauză sunt afectate şi alte facultăţi ale gândirii, precum analogia, filtrarea informaţiilor, aprecierea, comparaţia, extrapolarea2. Uneori, folosită fără discernământ, tehnologia lezează indirect, desigur, atât de mult structura lăuntrică a omului, încât creierul uman devine leneş în cel mai adevărat sens al cuvântului, iar rezultatele - faptele, gesturile, gândurile - rămân lipsite de esenţă, adică de putere şi responsabilitate. Aşadar, creierul sănătos are nevoie să respire o sevă plină de viaţă, nu mecanizată, are nevoie să proceseze viu şi spontan, nu să se lase manipulat de către deprinderile senzoriale.
Materiile şcolare – în aer liber
Unul dintre obiectivele de forţă pe care le urmăreşte programa educaţională din Statele Unite, în urma rapoartelor PISA care au aşezat sistemul finlandez în top, este să îi înveţe pe copii cum să înveţe. Japonia, China şi Coreea, în mod special, au făcut multe investiţii în modernizarea şi umanizarea tehnologiilor care servesc platformei e-Learning, iar cele mai recente tind să perfecţioneze Agentul BDI (cu componentă afectivă condiţionată de biosenzori). Tehnologia vizată, însă, nu face decât să răspundă unor nevoi punctuale. Finlanda s-a arătat uneori chiar rudimentară, deşi eficientă, în practicile ei educaţionale. Ca simplu exemplu, profesorii pot să îi scoată pe elevi în aer liber, în apropierea unei păduri eventual, şi îi învaţă operaţiile elementare din algebră cu ajutorul pietricelelor sau al ramurilor3. Este foarte fecundă şi inteligentă această alternativă de a exersa în aer liber, la o oarecare distanţă de electricitate, aer închis şi spaţiu închis.
Sigur că cel mai adesea tehnologia reuşeşte să producă rezultate concrete imediate, comparativ cu practicile clasice de a învăţa. Totuşi se impun câteva întrebări inerente: dezvoltarea elevului depinde obligatoriu de tehnologie? Sau mijloacele tehnice reuşesc să capaciteze inteligenţa umană la un maximum accesibil? Ce se întâmplă dacă se produce o pană de curent sau, mai rău, statul ajunge într-un colaps financiar care nu-i permite să facă anumite cheltuieli facultative pentru situaţiile critice – elevii sunt defavorizaţi? Inteligenţa este antrenată doar prin intermediul tehnicii şi tehnologiei? Câte dintre informaţiile propuse îl învaţă pe copil să fie sensibil la om, natură sau să se cunoască pe sine însuşi, să fie înţelegător, să ia atitudine, să fie discret prin prezenţa sa, dar şi viu, în acelaşi timp? Cine îl învaţă pe copil să gândească şi să simtă atunci când părinţii lor dispun doar de un timp economic?
Întâlniri cu prezenţa
Mai mult, studiile de specialitate pledează pentru reducerea apelului educaţiei la tehnologii şi media multitasking întrucât încetinesc procesele de gândire4. Profunzimea se corelează cu capacitatea de a observa, capacitatea de a concentra atenţia spre raţiunile înconjurătoare, de a fi sensibil la frumuseţe, de a converti o informaţie şi de a-i extrage esenţialul, în sfârşit, de a învăţa să trăim intens. Unul este gustul laptelui de la o vacă crescută pe păşune şi altul este gustul laptelui din magazinele alimentare. Altfel spus, oamenii care sunt vii îl ating pe celălalt cu cea mai mică vibraţie a fiinţei lor – cu o privire, un cuvânt, un gest, un surâs, o lucrare – pentru că amprenta lor este puternică. Întâlnirea cu ei te pecetluieşte pe viaţă (amintiri vii, cu miez rememorabil). Aceştia sunt oameni de marcă (personalităţi autentice!) pentru că marchează pe celălalt cu simpla prezenţă (de spirit). Astfel de persoane frapează printr-o prezenţă vie, plenară şi, datorită acestui fapt, îşi aduc interlocutorul într-un prezent continuu. Profesorii sau pedagogii de o asemenea statură s-au impregnat în discipolii lor prin această prezenţă care ulterior îi formează (pe urmaşii în duh) ca oameni de anvergură. Iar informaţia transmisă de aceşti profesori este lizibilă, inteligibilă şi aplicabilă.
Note: 1 ‑Pr. prof. Dumitru Stăniloae, nota 328 la Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, IBMBOR, Bucureşti, 2006, p. 393
2 ‑http://www.britannica.com/blogs/2009/12/were-always-multitasking-and-thats-the-problem/
3 ‑http://www.guardian.co.uk/world/2010/dec/05/finland-schools-curriculum-teaching
4 ‑http://multitasking.stanford.edu/MM_FinalReport_030510.pdf, The impact of media multitasking on children's learning and development