Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie

După ce însuşi a vorbit cu Părintele ceresc prin rugăciune, Sfântul Voievod Neagoe Basarab cheamă la sine, ca un părinte iubitor, pe cei apropiaţi, să îi povăţuiască: "Iată, acum mi să apropie ceasul morţii, ci păsaţi de chemaţi pre iubiţii miei coconi şi pre dragile mele cocoane şi pre dragii miei boiari şi slugi". Şi fiecăruia, pe rând, îi adresează cuvânt de despărţire şi de întărire pentru vremea când părintele lor nu le va mai fi alături.

Pe fiii săi îi învaţă "precum zice Solomon: Fiiule, priimeşte învăţătura tătâne-tău şi ascultă sfatul mâne-ta, ca să trăeşti în veci. Dreptu aceia, feţii miei, şi eu vă învăţ, mai nainte de toate, de acestea: să aveţi frica lui Dumnezeu în inimile voastre şi să vă fie sufletele curate, dinpreună cu trupurile, şi să iubiţi săracii şi mişăii şi să le faceţi milostenie şi să vă rugaţi lui Dumnezeu şi Preacuratei lui Maici cu tot de-adinsul. Şi nu numai din gură, ci cu toată inima şi cu tot sufletul şi cu tot cugetul". Cu ajutorul lui Dumnezeu, domnia asupra urmaşilor săi se va face în pace: "Că Domnul Dumnezeul şi stăpânul nostru Iisus Hristos iaste bun şi îndurător şi milostiv şi cu mila sa va îmblânzi toate valurile mării, care sunt rădicate asupra voastră. Şi veţi trece cătră linişte cu bine şi cu blândeţe, unde să vor unge trupurile voastre, şi veţi domni în lumea aceasta cu pace, iar sufletele vor dobândi sufletescul bine cel de veci, cu cei ce au îngăduit lui Dumnezeu din veci şi pânâ acum". Rugăciunea este ultimul cuvânt al omului care se desparte de această lume După cum toată viaţa a învăţat despre grija omului pentru sufletul său, mai importantă decât grija de cele materiale, acum, în faţa morţii, grija cea lumească nu mai există: "Pentr-aceia, eu de astăzi înainte nu mă mai grijăsc de iubiţii miei coconi, nici de dragile mele cocoane, nici de boiarii miei cei credincioşi, nici de slugile mele, nici de avuţie, nici de rudenii, nici de podoabe sau de lucrurile cele dăşarte ale lumii aceştiia, nici de altceva de nimic, fărâ numai ce-mi iaste grijă de sufletul mieu şi cum voi trece prin vămile cele înfricoşate". Rugăciunea este ultimul cuvânt al omului care se desparte de această lume, privindu-şi sufletul şi nădăjduind spre Dumnezeu că va fi miluit: "Acum, trupule şi sufletul mieu, toată slava lumii aceştiia o am lăsat şi măreţele şi trufiia noastră o am părăsit şi să răsipiră de la noi ca un fum, când îl loveşte un vânt mare şi cu o ploae repede, de care noi nu ne temeam. Iar acum, o, suflete, noi rămasem pentru nişte griji ca acestea ruşinaţi şi batjocoriţi. Că feciorii şi fetele tale nimic nu-ţi pot folosi, numai ci cerem acum milă de la Domnul nostru Iisus Hristos şi ajutoriu de la Preacurata a lui Maică, zicând: Milostiveşte-Te spre mine, Doamne, Dumnezeul mieu, milostiveşte-te spre mine, Neagoe, robul Tău, şi nu după nebunele mele păcate, ci după mila Ta cea multă n care mă nădăjduescu eu, bunul mieu şi Dumnezeul mieu. Că înfricoşată iaste judecata Ta, Doamne, îngerilor a-ţi sta înainte, oamenilor a să aduna, cărţilor a să dăşchide, lucrurilor şi faptelor a să întreba, gândurilor a li să lua seama. Atuncea ce judecată va fi mie, celui ce sunt zămislit în păcate? Cine-mi va stinge văpaia focului? Cine-mi va lumina întunerecul, de nu mă vei milui Tu, Hristosul mieu, cela ce eşti iubitoriu de oameni? Ci acum într această vreme dă nevoe, eu la Tine cazu, Hristosul mieu, să mă milueşti pre mine, pre Neagoe, robul Tău cel neharnic şi nebăgător în seamă. Că eu am spurcat trupul mieu şi am întinat zidirea Ta şi m-am însărcinat cu lenea cea fărâ de măsură, şi nici vreun bine sau vreo milostenie n-am făcut pentru numele Tău cel sfânt!" "Sfârşitul Învăţăturilor lui Io "Sfârşitul Învăţăturilor lui Ioaminteşte cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur despre adevărata avere a omului: "Iar de ţi-e voia să ştii în ce chip ţi-i trimite avuţiia întru împărăţiia ceriului, tu ascultă pre fericitul Ioan cel cu rostul de aur zicând: Îngroapă-ţi avuţiia ta în pântecile săracilor, celor ce sunt flămânzi şi setoşi, pre carii mărturiseşte Domnul nostru Iisus Hristos, de zice că sunt fraţii lui. Deacii, deaca vei îngropa avuţiia ta în pântecile săracilor, furii nu o vor fura, nici moliile nu o vor mânca, ci te vei afla pentru dânsa fiiu adevărat împărăţiei ceriului. Unde iaste veseliia şi viaţa cea netrecătoare şi neschimbată în veci, amin". Textul hrisostomic încheie "pecetea drepţilor" amintită anterior - pericopa din Evanghelia după Matei, cap. 25 vs. 31-46, rânduită de Biserică a se citi în Duminica lăsatului sec de carne (a Înfricoşătoarei Judecăţi). Elogiu adus cinului monahal Capitolul intitulat "Cuvânt de învăţătură al bunului creştin domn Neagoe Voivod, Domnul Ungrovlahii, cătră două slugi credincioase ale sale şi dragi, carele se lepădară de lume şi să dederă vieţii călugăreşti" este un elogiu adus cinului monahal, prima învăţătură pentru monahi alcătuită de un autor român. Este adresată călugărilor Varlaam şi Ioasaf, doi foşti demnitari la Curtea Domnească din Târgovişte care decid să intre în mănăstire. Pe aceştia îi numeşte "fii sufleteşti", şi îi întăreşte în noua viaţa pe care au îmbrăţişat-o: "Că se nu vă pae, feţii miei, că aţi făcut lucru mic, ce aţi făcut lucru foarte mare şi mult Domnului nostru, lui Iisus Hristos, şi multă bucurie iaste acum în cer de fapta voastră. Dirept aceia, feţii miei, priveghiaţi şi vă rugaţi Domnului zioa şi noaptea, că aceasta iaste bucuriia Domnului nostru Iisus Hristos şi a puterilor celor cereşti, iar diavulului şi slugilor lui rana cea mare". Pe cele două slugi călugărite le anunţă că vor pătimi ispita diavolului mai mult decât în viaţa de lume, iar aceasta poate fi biruită doar prin rugăciune: "Dirept aceia, feţii miei, să mi vă sculaţi noaptea, în vremea ceia ce se odihnesc şi pasările ceriului şi peştii apelor, şi să mi vă rădicaţi mâinile spre cer, cu rugăciuni cătră milostivul Domn şi stăpân Iisus Hristos şi cu lacrămi şi cu suspini să strigaţi, zicând: O, Doamne, împărate atotţiitorul, noi suntem zidirea ta; ce nu lăsa pre noi, zidirea ta, să fim batjocura satanii! Şi, aşa, Domnul Hristos, fiind bun, nu va lăsa pre voi, zidirea sa, să fiţi de râsul satanii, ce vă va milui şi vă va îngrădi cu mila lui, şi veţi călca pre acel şarpe cumplit supt picioarele voastre".