Inventatori suceveni medaliați

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 20 Noiembrie 2017

Cercetători din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV), cadre didactice şi studenţi doctoranzi, au câştigat trei medalii de aur, trei medalii de argint şi trei medalii de bronz la Salonul de Inventică din Croaţia, desfăşurat în perioada 9-11 noiembrie, se arată într-un comunicat al USV.

Cea de-a 42-a ediţie a evenimentului ştiinţific desfăşurat la Osijek se află sub egida World Invention Intellectual Property Associations, expoziţia reunind peste 500 de invenţii, dintre care 30 ale inventatorilor români.