Invenţiile lui Leonardo da Vinci, la Teatrul Naţional de Operetă
Burghiul vertical, rulmentul, arcul, roata motrice, orologiul de noapte sau paraşuta sunt câteva dintre cele 50 de reproduceri din lemn ale maşinilor inventate, proiectate şi concepute de artistul renascentist Leonardo da Vinci care vor putea fi admirate în expoziţia „Leonardo da Vinci - Invenţiile unui geniu“, vernisată la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“ din Bucureşti, conform Agerpres.
Expoziţia, care prezintă o parte din invenţiile lui da Vinci, face parte dintr-un circuit internaţional, fiind prezentată în 60 de ţări din Europa, Asia, America şi Australia, circuit ce a stabilit un record de vizitatori - peste 20 de milioane. Invenţiile, proiectate în urmă cu 500 de ani, sunt grupate pe cinci categorii: maşini de război, maşini hidraulice, maşini de zbor, maşini pentru construcţii şi pentru manufacturare, toate realizate din lemn şi nefiind reproduse în timpul vieţii inventatorului. La vernisaj au participat: Ecaterina Andronescu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, academicianul Sebastian Grama, Florentin Gust, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Iulia Deutsch, reprezentanta Comisiei Europene la Bucureşti, Gabriel Petrea, preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor din România, Răzvan Ioan Dincă, directorul Teatrului de Operetă, dar şi reprezentanţi ai Future Networks, organizatorul evenimentului la Bucureşti. „Nu credem că există român care să nu fi auzit de da Vinci, dar nu ştim câţi cunosc latura lui de inventator. Expoziţia, pornită din inima Italiei, a cucerit cele peste 60 de ţări în care a fost prezentă“ - afirmă organizatorii, conform Agerpres. Despre expoziţie, Iulia Deutsch a declarat că a fost înscrisă de Comisia Europeană în Anul European al Dialogului Intercultural - 2008 şi în Anul Inovaţiei - 2009. „Vom organiza, cu prilejul acestui eveniment, o serie de conferinţe care se vor grupa în jurul ideii de cinci secole de evoluţie în Europa. (...) Este esenţial să ajutăm copiii să gândească, să vadă ce s-a întâmplat înaintea lor, ca să poată înţelege trecutul şi să vadă altfel viitorul“ - a declarat reprezentanta Comisiei Europene. Secretarul de stat Florentin Gust consideră şi el ca fiind importantă prezenţa tinerilor la un astfel de eveniment, mai ales că în fiecare zi ne lovim de ceea ce a creat da Vinci. „Este un lucru extraordinar (n.r. - expoziţia) şi mă bucur că vine la început de an universitar şi că rămâne patru luni“, a spus Ecaterina Andronescu, precizând că ar fi oferit şi spaţiul de la Politehnică, unde probabil ar fi venit mai mulţi tineri. Ca o completare la precizarea importanţei şi utilităţii unei astfel de expoziţii, Ecaterina Andronescu a mai spus că un obiectiv major, în perioada următoare, este acela de a dezvolta „inovaţia, capacitatea creatoare a elevului“. Începând de ieri şi până pe 31 ianuarie 2009, foaierul Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“ va găzdui expoziţia dedicată geniului creator al lui da Vinci, oferind vizitatorilor o călătorie în timp, mai precis cu 500 de ani în urmă, o încercarea de cunoaştere a minţii şi spiritului renascentistului Leonardo da Vinci. Potrivit organizatorilor, aducerea expoziţiei la Bucureşti a presupus un buget de aproximativ un milion şi jumătate de euro, incluzând şi costurile pentru promovarea evenimentului. Înscrisă de Comisia Europeană în Anul European al Dialogului Intercultural, expoziţia se desfăşoară la Bucureşti sub patronajul Primăriei Generale.