Înveșmântare în har la Zosin
Mii de credincioși botoșăneni au participat ieri, 8 noiembrie, la slujba de târnosire a bisericii Mănăstirii Zosin din comuna Bălușeni, săvârșită de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de 8 ierarhi.
În ultimii 9 ani a fost ridicat lângă vechiul ansamblu monahal de la Zosin, pe colina din apropiere, un frumos așezământ închinat Maicii Domnului.
În a treia zi a vizitei în Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a aflat în Arhiepiscopia Iașilor. Întâmpinarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române a avut loc la biserica Mănăstirii „Sfântul Nicolae”-Popăuți din municipiul Botoșani, în prezența numeroasă a clerului și credincioșilor. După slujba Polihroniului, IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a adresat un cuvânt de bun revenit în eparhia pe care Preafericirea Sa a păstorit-o timp de 17 ani, iar apoi a vorbit despre lucrarea duhovnicească și misionară a obștii monahale din centrul municipiului Botoșani.
După cuvântul de mulțumire pentru călduroasa primire, Părintele Patriarh Daniel a felicitat obștea pentru frumusețea picturii noii biserici a mănăstirii cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, care este „o pictură a învierii sufletului din moartea pricinuită de păcat și o pictură a bucuriei”, dar și pentru zidirea duhovnicească a sutelor de credincioși care participă la slujbele mănăstirii. În semn de prețuire și binecuvântare, Preafericirea Sa a dăruit mănăstirii o cruce de binecuvântare și cărți liturgice, iar credincioșilor iconițe cu Maica Domnului. De asemenea, arhim. Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți și exarhul mănăstirilor din zona Botoșani, i-a dăruit Preafericitului Părinte Patriarh o icoană cu Sfântul Ierarh Nicolae. Înainte de plecare, Patriarhul României s-a închinat în frumoasa ctitorie a Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare de la anul 1496.
Vizita Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române în Arhiepiscopia Iașilor a continuat în după-amiaza zilei de sâmbătă, 7 noiembrie, la Mănăstirea Zosin, unde au fost prezenți mulți clerici de la mănăstirile și parohiile din cuprinsul eparhiei, reprezentanți ai autorităților locale, dar și numeroși credincioși, mulți dintre tineri fiind îmbrăcați în portul popular. După o slujbă de Polihroniu, în biserica Mănăstirii Zosin, arhim. Teodosie Pleșca, starețul acestui așezământ, a rostit un cuvânt de bun venit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la mănăstirea a cărei piatră de temelie a așezat-o chiar Preafericirea Sa, în aprilie 2006, când era Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
În dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, Preafericitul Părinte Daniel împreună cu un sobor de 8 ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre, au săvârșit slujba de târnosire a bisericii Mănăstirii Zosin, care are hramurile „Izvorul Tămăduirii” și „Duminica Sfinților Români”. Ierarhii prezenți au fost: IPS Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, IPS Mitropolit Petru al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, IPS Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților, IPS Arhiepiscop Ioachim al Romanului și Bacăului, PS Episcop Corneliu al Hușilor, PS Episcop Macarie al Europei de Nord, PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, și PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
În continuare, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Patriarhul României împreună cu soborul celor 8 ierarhi, înconjurați de un numeros sobor de preoți și diaconi, în agheasmatarul așezământului monahal închinat Sfinților Martiri Brâncoveni. După citirea Sfintei Evanghelii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre sărbătoarea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor și netrupești puteri, subliniind rolul îngerilor în istoria mântuirii neamului omenesc, mai ales în săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, când are loc împreuna-slujire a îngerilor cu oamenii. În cadrul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a rostit rugăciunea de pomenire a celor adormiți întru Domnul în urma incendiului din clubul bucureștean Colectiv.
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Patriarh Daniel a vorbit despre însemnătatea duhovnicească a unei noi biserici pentru viața duhovnicească a credincioșilor dintr-o comunitate, despre darurile cerești pe care ei le primesc în biserică, trupul tainic al Domnului Iisus Hristos, dar și despre frumusețea bisericii celei mari a Mănăstirii Zosin, care este asemenea unei „făclii de înviere”. „Este o deosebită bucurie pentru noi, care știm că aici era un câmp, iar acum o vedem ridicată și are, poate, cea mai mare incintă de mănăstire din România. Construită în timp record, prin rugăciunea obștii de aici, a multor binefăcători, mai ales din zonă, prin înțelepciunea ierarhilor, a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan și a Preasfințitului Părinte Episcop Calinic Botoșăneanul, care au urmărit lucrările îndeaproape, această mănăstire este rodul hărniciei și dărniciei botoșănenilor și a altor credincioși din țară”, a spus Preafericirea Sa.
În semn de binecuvântare, Patriarhul României a acordat Crucea patriarhală pentru clerici starețului Mănăstirii Zosin, arhim. Teodosie Pleșca, Crucea patriarhală pentru mireni lui Victor Mihalache și lui Ioan Popescu, care au contribuit la sprijinirea lucrărilor de construcție și înfrumusețare a așezământului monahal, precum și alte ordine și distincții clericilor și mirenilor care au contribuit la împodobirea așezământului. Totodată, a dăruit pentru Altarul de vară o icoană cu Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, ce conține părticele din sfintele sale moaște, și cărți liturgice. IPS Mitropolit Teofan a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate cele împlinite și Preafericirii Sale pentru revenirea acasă, în Arhiepiscopia Iașilor, pentru a vedea roadele lucrării pastoral-misionare. După acestea, părintele stareț Teodosie a dăruit Patriarhului României o icoană Deisis.
Ca și la slujba de târnosire de la Rădăuți, credincioșii care s-au rugat și au așteptat în frig pentru a se închina în Sfântul Altar și moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur, aduse de la Reședința Patriarhală, au fost mângâiați de razele calde ale soarelui, după Prefacerea Sfintelor Daruri.