Investigații medicale gratuite în localitatea ilfoveană Dascălu
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat sâmbătă, 18 februarie, o nouă acțiune a campaniei „Prevenire și depistare a cancerului de col uterin”. Investigațiile medicale gratuite au fost efectuate la centrul medical din localitatea ilfoveană Dascălu, de medici de la Institutul Oncologic din București.
În cadrul acțiunii, 20 de femei au beneficiat gratuit de testul Babeș-Papanicolau și de un control primar la sân. Campania asigură şi o continuitate a acestor investigaţii preliminare, femeile depistate cu probleme de sănătate fiind consiliate cu privire la examenele de laborator şi imagistice complexe, dar şi pentru realizarea tratamentului de chirurgie şi ginecologie oncologică adecvat. „Ne-am bucurat de sprijinul Centrului Medical Dascălu, unde am desfășurat activitatea socio-medicală. Până în prezent, un procent foarte mare dintre femeile care au fost examinate în cadrul acestei campanii au probleme de sănătate importante. Acest procent ar fi putut fi diminuat dacă femeile ar beneficia de un consult periodic, conform recomandărilor medicilor. Populația feminină trebuie conștientizată referitor la importanța acestui control medical. Testul Babeș-Papanicolau este foarte important pentru că permite evidențierea leziunilor precanceroase și, astfel, tratamentul și vindecarea. Efortul acestor medici și al asistentelor medicale de la Institutul Oncologic București este demn de apreciere. Faptul că după o săptămână grea vin și fac acest lucru voluntar este admirabil”, ne-a transmis Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale.
Cancerul de col uterin este cea mai frecventă neoplazie a aparatului genital feminin și a doua cauză de mortalitate, după cancerul mamar. În anul 2018, între Institutul Oncologic București și Patriarhia Română a fost semnat un protocol de colaborare în vederea organizării de acțiuni medicale cu caracter umanitar, beneficiarii fiind persoane din județul Ilfov și București. „Cu ocazia acestor investigații reușim să depistăm leziuni care pot induce cancerul sau chiar leziuni care sunt incipiente de cancer, iar noi îndrumăm aceste femei pentru tratarea lor. Sunt mulțumit de colaborarea dintre noi, medicii Institutului Oncologic București, și voluntarii Patriarhiei Române, cu care avem o colaborare și un protocol. În modul acesta reușim să mobilizăm și prin intermediul preoților din comună cât mai multe femei la acțiunile noastre de screening și obținerea mediatizării programului de screening al Ministerului Sănătății”, a declarat dr. Virgiliu Mihail Prunoiu, coordonatorul programului de screening pentru cancerul de col uterin.
Numărul femeilor care au beneficiat de serviciile acestei campanii a ajuns, din ianuarie 2018 și până în prezent, la 1.000.