Investiţie de 50 de milioane de euro în cea mai mare parcare subterană din România

Data: 04 August 2008

▲ Compania Iulius Group va investi peste 50 de milioane de euro în cea mai mare parcare subterană din ţară ▲ Sub complexul urbanistic Palas, din centrul urbei ieşene, vor fi amenajate circa 3.000 de locuri de parcare, unele pe trei sau chiar pe cinci niveluri ▲ Parcarea va deservi zona comercială, office, hotelieră, rezidenţială şi cea de agrement din incinta Palas ▲ Mai mult, spaţiul special amenajat este destinat şi vecinătăţilor ansamblului, pentru a rezolva mai vechea problemă a parcajului în centrul Iaşului ▲

Constructorii estimează că, pentru amenajarea parcării, se vor folosi cel puţin 5.000 mc de beton cu o compoziţie specială, impermeabilă. Încă de la intrarea în parcare, dirijarea se va face electronic, iar şoferii vor vizualiza numărul de locuri rămase libere. Un sistem video va monitoriza traficul întregii construcţii subterane. Parcarea va fi prevăzută cu instalaţii de ultim moment pentru depistarea şi stingerea eventualelor incendii, dar şi de ventilaţie. În premieră, emisiile de dioxid de carbon din parcare vor fi măsurate, instalaţiile evacuând automat surplusul de noxe, dacă se vor depăşi cotele de suportabilitate. Câteva lifturi, între care unele pentru persoane aflate în scaune cu rotile, vor deservi şoferii chiar şi acolo unde parcarea va avea numai un nivel în subteran. „Din punct de vedere tehnic, amenajarea acestei parcări este o mare provocare. Fiecare detaliu este extrem de important, de aceea calculele au fost făcute precis şi atent verificate. Inedită va fi şi semnalistica parcării, iar instalaţiile în caz de incendiu, cele pentru ventilaţie şi pentru măsurarea nivelului emisiilor de gaze sunt de ultim moment, presupun că şi acestea unice în România“, a afirmat Joachim Jörger, managerul de proiect al ansamblului Palas, reprezentant al companiei germane Assmann Beraten-Planen. Pentru realizarea întregului proiect Palas, Iulius Group a apelat la experienţa specialiştilor de la Assmann Beraten-Planen, companie care de aproape o jumătate de secol răspunde unor adevărate provocări în domeniul construcţiilor civile şi industriale pe întreg mapamondul. Parcarea de aproape 3.000 de locuri din centrul Iaşului va deveni integral funcţională în momentul inaugurării complexului Palas, în 2010. Palas în cifre: suprafaţa construită - 320.000 mp; zonă comercială - 41.500 mp; birouri clasa A - 13.500 mp; zonă rezidenţială - 500 de apartamente; hoteluri de 4 şi 5 stele; parcări subterane - circa 3.000 de locuri; parc amenajat - 50.000 mp; spaţii de agrement şi recreere (patinoar artificial, pistă de role şi skateboard, amfiteatru în aer liber, galerii de artă etc.); finalizarea lucrărilor - 2010; investiţie - peste 250 milioane euro.