Investiții în modernizarea spitalului de copii din Galați
Spitalul de Copii „Sfântul Ioan” Galaţi va beneficia de investiţii de peste 15 milioane de lei prin implementarea unui proiect finanţat din fonduri europene, care vizează extinderea, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului Integrat al unităţii sanitare, informează Biroul de presă al Primăriei Galaţi.
Potrivit sursei citate, în urma acestei investiţii, spitalul va deveni singura unitate medicală din regiune care va putea oferi servicii de diagnosticare şi tratament în oncologia pediatrică, în condiţiile în care adresabilitatea, privind această afecţiune, este în medie de 300 de copii pe an.
La finalizarea investiţiei, în cadrul noului corp de clădire al ambulatoriului integrat, la parter vor funcţiona următoarele cabinete: Dermatologie, BMF, Stomatologie, Endocrinologie, Chirurgie plastică. De asemenea, vor funcţiona cabinete de Imagistică: Rx, RMN, CT, Ecograf, Recoltare analize laborator.
La etajul 1, vor funcţiona cabinete de Psihologie, Neurologie, EEG, Alergologie, Pneumologie, Hematologie, Oncologie, Orto-optică, Oftalmologie, precum şi Laborator analize de hematologie/biochimie, microbiologie/parazitologie/virusologie, imunologie/toxicologie, Compartiment imunohistochimie, histotecă, orientare macroscopică/ prelucrare histopatologică.
La etajul tehnic, vor fi amplasate centralele de tratare a aerului şi centrala de frig, necesare funcţionării Ambulatoriului Integrat.