Învierea Domnului la Catedrala Episcopală din Huşi
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Învierii la Catedrala Episcopală din Huşi.
Ierarhul Hușilor, alături de preoții slujitori, a împărțit Sfânta Lumină tuturor celor prezenți. O mare de lumină a umplut curtea catedralei și mii de glasuri au cântat împreună imnul „Hristos a înviat!”.
Cu lumina Învierii strălucind pe chipuri și în suflete, credincioșii prezenți au participat la slujba oficiată pe esplanada lăcaşului de cult.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Tabor” a catedralei, dirijată de doamna Elisabeta Irimiea.
Cuvântul pastoral adresat credincioşilor s-a intitulat „Hristos din Potir - adevăratul Miel pascal”.
În cadrul Sfintei Liturghii, cei care s-au pregătit prin spovedanie și post au primit Trupul și Sângele Domnului, în Sfânta Împărtășanie.
La finalul slujbei, Părintele Episcop Ignatie a binecuvântat coșurile cu bucate tradiționale, pe care cei prezenți le-au dus în familiile lor.