Învierea Domnului prăznuită la catedrala din Drobeta-Turnu Severin

Un articol de: Pr. Alin Marian Gigină - 27 Aprilie 2022

Credincioşi severineni au participat în noaptea Sfintelor Paști la slujba Învierii săvârșită la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Încă de la ora 23:00, aceștia s-au adunat  pe esplanada din faţa Catedralei Episcopale  pentru a primi Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim și pentru a-şi ura la momentul potrivit „Hristos a înviat!” şi a se ruga alături de slujitorii Bisericii în noaptea sfântă.

Lumina pascală a fost oferită credincioşilor de către Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim și de preoții slujitori ai Catedralei Episcopale. După aceste momente petrecute în duh de rugăciune în pridvor, soborul slujitorilor a continuat în interiorul catedralei cu slujba Utreniei Învierii și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, iar credincioşii au petrecut câteva ceasuri în bucuria pascală, împărtăşindu-se la chemarea preoţilor din Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat.

Ambianţa duhovnicească a fost întreţinută de minunatele cântări bisericeşti interpretate de către protopsalţii Catedralei Episcopale.

După săvârșirea slujbei pascale, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a invitat credincioșii să participe la hramul catedralei severinene, ce are loc joi în Săptămâna Luminată.