„Învierea lui Hristos dă sens vieţii”

Un articol de: Andrei Fărcaş - 27 Aprilie 2022

La praznicul Învierii Domnului, Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare a fost arhiplină. Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit slujba Învierii Domnului.

Credincioşii au primit lumina adusă de la mormântul Domnului de la Ierusalim, iar Preasfinţitul Părinte Iustin, împreună cu soborul şi credincioşii au înconjurat catedrala, procesiunea încheindu-se pe esplanada catedralei, unde a fost săvârşită slujba Învierii Domnului. Răspunsurile au fost date de Corul „Doxologia” al catedra­lei, dirijat de prof. Paula Simi­onca.

„Acest eveniment unic din Univers, din cer şi de pe pământ, îl prăznuim noi în fiecare an de sărbătoarea Învierii Domnului. Nu este o comemorare, este o retrăire, este un mod de viaţă creştină, iar Învierea lui Hristos dă sens vieţii”, a spus ierarhul.

A urmat Sfânta Liturghie, săvârşită în interiorul catedralei, numeroşi credincioşi primind Sfânta Cuminecătură. Ierarhul a citit rugăciunea de sfin­ţire a bucatelor, acestea fiind binecuvântate apoi cu agheasmă.

Duminică, 24 aprilie, de la ora 12:00, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a săvârșit slujba Vecerniei, când s-a citit Sfânta Evanghelie în mai multe limbi.

Luni, 25 aprilie, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare, răspunsurile fiind date de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de arhid. Adrian Dobreanu. Pr. paroh Cristian Boloş a mulţumit ierarhului pentru slujire.

Marţi, 26 aprilie, a treia zi de Paşti, Mănăstirea Habra, judeţul Maramures, a sărbătorit hramul, Sfânta Liturghie fiind săvârşită de Prea­sfinţitul Părinte Episcop Iustin.