Învierea prin ochi de copil
Săptămâna Luminată este un prilej potrivit pentru organizarea de expoziţii de icoane ortodoxe pe lemn sau pe sticlă. Astfel, la nivel de centru eparhial sau de parohie se organizează expoziţii cu lucrări ale unor iconari profesionişti, dar şi ale iubitorilor de icoane ortodoxe.
În Săptămâna Luminată, conform tradiţiei din fiecare an, Arhiepiscopia Râmnicului, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, organizează expoziţia "Lumina icoanei". Din cauza vremii nefavorabile, icoanele ortodoxe, executate pe lemn sau sticlă de copii, adolescenţi şi iconari cu experienţă de pe plaiurile vâlcene, nu mai sunt expuse în aer liber, pe Aleea Arhiepiscopiei Râmnicului, ci în sala de conferinţe din cadrul Complexului spiritual-cultural "Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul" al Centrului eparhial. În cadrul vernisajului pot fi urmărite şi demonstraţii pentru cei care doresc să înveţe să picteze icoane pe sticlă, oferite de artişti plastici vâlceni care în ultimii ani s-au înscris în programul "Vâlcea - Grădina Maicii Domnului", manifestare în cadrul căreia sunt organizate tabere de creaţie şi expoziţii tematice cu prilejul marilor sărbători creştin-ortodoxe. Icoanele pe sticlă excelează prin creaţii remarcabile, cunoscându-se mai multe stiluri prin desenul naiv şi tematica sintetizată punând accentul doar pe motivele esenţiale ale mesajului biblic cu "octava cromatică", obţinută din coloranţi vegetali şi minerali. Manifestarea îşi propune promovarea tuturor artiştilor creştini vâlceni care au talentul de a picta, prin arta lor dorind să transmită mesajul de rugăciune şi de meditaţie din preajma celei mai mari sărbători a creştinătăţii - Învierea Domnului. În preajma sărbătorilor Învierii Domnului, în Arhiepiscopia Râmnicului sunt organizate mai multe expoziţii de icoane în oraşele Râmnicu Vâlcea şi Călimăneşti, artiştii plastici fiind atât din rândul mirenilor, dar şi monahi şi monahii de la mănăstirile Cozia, Turnu şi Bistriţa Olteană. Expoziţie şi la Biserica bucureşteană "Sfinţii Arhangheli" - Huedin Copilaşii de la Grădiniţa "Şapte Ani", din sectorul 4 al Capitalei, în colaborare cu Parohia "Sfinţii Arhangheli" - Huedin, Protoieria III Capitală, au organizat expoziţia de icoane "Învierea prin ochi de copil". De asemenea, cei mici au avut posibilitatea de a vedea care sunt etapele de lucru în executarea picturii în tehnica fresco, datorită pictorilor Alexandra Meiloiu şi Cătălin Băluţ. "Copiii au fost fascinaţi de modul de execuţie a picturii în frescă, asistând la pictarea pe viu a chipului Mântuitorului Hristos plecând de la schiţă, haşurarea acesteia, aplicarea unei nuanţe de culoare, punerea umbrelor şi a luminii", a precizat diaconul Adrian Oancea. Vernisajul a fost deschis de pr. Ştefan Gherasim, responsabilul cu acţiunile culturale din cadrul parohiei, care a arătat că cei mici şi lucrările lor sunt nişte mesageri ai Învierii Domnului. Vernisajul a avut loc săptămâna trecută, iar lucrările expoziţiei "Învierea prin ochi de copil" sunt expuse în pronaosul bisericii până duminică, 22 aprilie. (Arhid. Ioan Liviu Găman, I.B.)