Invitaţie la teatru religios în Piteşti

Data: 02 Martie 2011

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului prin Protoieria Piteşti, Teatrul "Alexandru Davila" din Piteşti şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş organizează vineri, 4 martie, începând cu ora 19:15, în Sala Mare a Teatrului "Alexandru Davila" din Piteşti, spectacolul unei piese de teatru religios cu titlul "Taina iubirii". "Protoieria Piteşti, prin Biroul de Catehizare a Tineretului şi cu binecuvântarea IPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, şi-a propus să marcheze Anul Omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română printr-un proiect cultural-pastoral şi misionar denumit "Taina iubirii". Cei care vor interpreta vor fi actori mari, tineri liceeni din cadrul celor două licee partenere, Colegiul Naţional "I.C. Brătianu" şi Colegiul Economic "Maria Teiuleanu". Eu i-am numit "mari" pentru că aceşti tineri, nouă la număr, mai întâi de toate au lăsat deoparte plăcerile şi bucuriile tinereţii pentru a descoperi o bucurie şi mai mare, aceea a adevăratei Iubiri. De asemenea, sunt "mari" pentru că, deşi amatori, prin munca şi efortul lor vor reuşi să transmită ceea ce au descoperit. Prin acest proiect ne dorim să arătăm tinerilor din zilele noastre adevărata valoare a iubirii, şi anume iubirea faţă de Dumnezeu, faţă de semenii noştri şi, nu în ultimul rând, iubirea soţilor unul faţă de celălalt. Pe de altă parte, trebuie să conştientizăm şi să respectăm cu toţii, nu doar tinerii, cuvintele: "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă"", ne-a declarat părintele Octavian Duminică, coordonator al activităţilor catehetice din cadrul Biroului de Catehizare a Tineretului din cadrul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. Piesa de teatru cuprinde texte din Cuviosul Paisie Aghioritul, Sfântul Ioan Gură de Aur şi Paul Evdokimov, regia este semnată de Matei Varodi, iar scenografia, de Miruna Varodi. Intrarea este liberă. (I.B.)