Invitatul săptămânii: Exorcizarea omului contemporan

Alimentată de unele evenimente nefericite, existenţa diavolului se dezbate încă în presa românească, mereu dornică de subiecte exotice. Evanghelia de astăzi, a celor doi demonizaţi gadareni, ne oferă însă certitudinea că diavolul există. Îndoiala despre existenţa sa vine paradoxal de la diavolul însuşi. Cea mai mare înşelare a sa, spunea Sfântul Ignatie Briancianinov, este aceea de a ne convinge că nu există şi că, de fapt, tot răul din lume vine de la Dumnezeu. Astfel, prin defăimare şi dezinformare, el doreşte să arate pe Dumnezeu ca şi creator al răului, iar pe sine se exclude din ecuaţie, retrăgându-se, ca un magician iscusit, într-o falsă inexistenţă.

Răul însă, aşa cum îl trăim noi în viaţa omenească, nu este altceva decât depărtarea de sursa binelui care este Dumnezeu. Satana însuşi a devenit rău voind prin mândrie să se ridice mai presus de Dumnezeu şi, căzând departe de bunătatea dumnezeiască, dăinuieşte întru răutate. Pierzând pentru veşnicie posibilitatea de a se apropia de Dumnezeu, diavolul a devenit gelos pe om, care, purtând în el sămânţa îndumnezeirii, putea, prin dobândirea asemănării cu Creatorul său, să devină dumnezeu după har. Din această invidie diavolul îl ispiteşte pe om şi, prin păcat, reuşeşte să-l deturneze de la finalitatea sa în har, întorcând-l dinspre cer spre pământ. "Balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă diavol şi satana cel ce înşeală toată lumea" (Apoc. 2:9) pune astfel stăpânire peste întreaga lume (Ioan 12:31). Manifestarea diavolului are aspecte multiple. Îndrăciţii din Gadara sunt tipul clasic de posedat cu spume la gură, trăind în izolare printre morminte, urlând înspăimântător şi toate celelalte. Aceasta nu este decât una din multele feţe ale îndrăcirii. Cei stăpâniţi de patimi, de lăcomie, de mândrie, de desfrânare, de răutate sau cruzime sunt şi ei de fapt îndrăciţi, după învăţătura Sfinţilor Părinţi. Chiar şi pe cei înduhovniciţi îi poate înşela diavolul, gâdilându-le mândria, descoperindu-le false vedenii şi arătări dumnezeieşti, căci dacă vor, diavolii se pot transforma şi în îngeri de lumină spre înşelarea omului (2 Cor. 11, 14:15). Însă dacă neajutoraţii din Evanghelie se zbăteau în frâiele legiunii de diavoli fără voia lor, ceilalţi fac răul cu propria lor învoire, consimţind la posedare. Această alegere voită şi aparent iraţională este încurajată de maestrul înşelător prin minciună şi distorsionarea adevărului. Pervertind normalul, diavolul îşi extinde domnia întunecată asupra noastră. El ne perverteşte mai întâi mintea, ca apoi tot ce este privit prin ea să se distorsioneze în consecinţă. Părintele Arsenie Boca spunea mereu că în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă. În România de azi vedem zi de zi lucruri pe care bunicii noştri nici nu ar fi îndrăznit să le gândească cu ceva vreme în urmă. Societatea le consideră însă astăzi normale sau, mai mult, drepturile omului. Schimbând ordinea valorilor, cel puţin la suprafaţă, diavolul pare să fie încă stăpânul acestei lumi. Iadul a fost însă biruit şi în fapt puterea lui asupra lumii a pierit ca fumul. Prin lucrarea mântuitoare a lui Hristos, diavolul este acum doar tolerat, un rege detronat, fără putere, care se pretinde încă domnitor, înşelând doar pe cei săraci cu duhul care se lasă păcăliţi de o coroană de tinichea. Prin moartea şi Învierea Sa, Hristos a învins diavolul pentru noi, dar fiecare la rândul nostru trebuie să ne însuşim personal biruinţa Sa prin credinţă şi lucrarea faptelor. Credinţa singură nu este de ajuns căci, spune Sfântul Apostol Iacov, "şi demonii cred şi se cutremură" (Iacov 2:19). Dracii din Evanghelie l-au recunoscut pe Hristos, dar asta nu i-a împiedicat să arunce turma de porci în mare pentru a-i tulbura pe locuitorii cetăţii şi a-i întoarce împotriva lui Hristos. Fiecare dintre noi trebuie să participăm conştient în războiul nevăzut de care vorbeşte Sfântul Nicodim Aghioritul, bătălie care se dă pe tărâmul minţii. Lupta cu ispita trebuie purtată încă de când a apărut ca simplu gând. De atunci trebuie să o respingem după cuvântul Scripturii: "Fiica Babilonului, ticăloasa ş…ţ. Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră." Exorcizarea de care se face atâta caz astăzi trebuie aplicată în primul rând asupra minţii şi a simţurilor noastre. Dacă ne vom curăţi simţirea, ne vom curăţi şi mintea. "Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec" (Ioan 12:40). O vedere clară, cu discernământ duhovnicesc poate duce la îndreptarea minţii pervertite prin păcat. Diavolul poate fi învins doar rămânând alături de Hristos, ferindu-ne de ocazia păcatului, lucrând în schimb faptele mântuirii. Locuitorii Gadarei l-au alungat pe Hristos din cetatea lor pentru că trăiau în păcat, în afara legii şi nu voiau ca Acesta să le strice obiceiurile. Îndulciţi în păcat, uitând lucrarea virtuţii, nu-l putem nici noi primi astăzi pe Hristos. Cununa biruinţei se obţine prin lucrarea faptelor bune, rezistând ispitei, cu răbdare, smerenie şi nădejde în puterea curăţitoare a harului. Nu este o soluţie simplă, după standardele moralităţii decăzute a lumii, dar este singura noastră şansă de a scăpa din robie şi a trăi în libertatea şi dragostea pe care ne-o oferă cu atâta generozitate Dumnezeu.