Invitatul săptămânii: Lumină din lumina lui Hristos!

Vestea cea bună a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, proclamată solemn în noaptea Sfintelor Paşti, este precedată de chemarea preoţilor din faţa sfintelor altare: „Veniţi de luaţi lumină!“. Primirea cu credinţă şi evlavie de către noi a luminii aduse din interiorul altarului, din candela ce străjuieşte pe sfânta masă, îndreaptă gândul şi simţirea spre lumina răsărită din sfântul mormânt, în miezul nopţii, în care Hristos Domnul şi Mântuitorul a înviat din morţi. Ea ne pregăteşte să primim în suflete lumina Sfintei Evanghelii, adică adevărul mântuitor că puterea lui Dumnezeu a biruit puterea morţii. Cele două lumini, cea fizică şi cea înţelegătoare, se adaugă luminii sufletului nostru, care se aprinde şi mai puternic în unire cu primele două şi doar aşa putem să ne facem părtaşi luminii sfinte a Învierii, care este lumina dumnezeirii lui Hristos, arătată şi împărtăşită prin Trupul Său cel preaslăvit.

Pentru a înţelege cât mai mult din Taina Învierii lui Hristos descoperită oamenilor prin lumina Sfintelor Paşti, să ne amintim mai întâi de lumina celei dintâi zile a creaţiei, când Dumnezeu a poruncit: „Să fie lumină!“. Lumina creată de Dumnezeu a înveşmântat din primul moment întreg cosmosul, aşa după cum Dumnezeu Însuşi este „îmbrăcat cu lumina ca şi cu o haină“. Atât doar că lumina Lui nu aparţine acestei lumi, ea nefiind creată, ci veşnică, nehotărnicită şi nevăzută ochilor noştri. Dar între cele două lumini, cea necreată sau divină şi cea creată sau fizică, există nu numai o corespondenţă, ca între model şi copie sau reflectare, ci şi o relaţie interioară, cea dintâi urmând să o copleşească pe cea din urmă. Tocmai de aceea, din prima clipă Dumnezeu Creatorul oferă, prin suflarea Sa, un veşmânt neţesut de mâna sufletului omenesc, adică harul Său, lumina necreată, ce trebuie să răzbată din suflet în trup. Lumină din afară, lumină din lăuntru, acesta era omul zidit de Dumnezeu. Şi, totuşi, voinţa sa liberă, de sine stătătoare, nu i-a slujit spre a urca pe scara cu trepte de lumină, ce unea pământ şi cer, în zorii începutului de lume. Din slăbiciunea minţii şi al vrăjmaşului sfat, a deschis prin poftă poarta sufletului său, prin care a năvălit într-însul întunericul necunoaşterii lui Dumnezeu. Iar întunericul acesta a tot crescut şi s-a mărit, dar nu a putut a stinge cu totul lumina sufletului omenesc. Şi a venit, la vreme, de Dumnezeu aleasă noaptea sfântă a Bethleemului, când, în Casa Pâinii şi în staulul de oi, a izbucnit lumina cerească, necreată, din Pruncul născut din Fecioara Preaaleasă, sub umbrirea Duhul Sfânt. De aici şi până pe Tabor a stat smerit Iisus Hristos, aşteptând glasul Părintelui Său ceresc, de Care va fi preamărit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta să-L ascultaţi“. Izbânda Învierii a izvorât din Cruce Puterea glasului divin s-a arătat în slava luminoasă a Soarelui-Hristos, izvor şi chezăşie a lumii aduse pe pământ pentru a înnoi pe om şi lumea întreagă. Dar încă nu venise clipa supremei jertfe, a umilinţei şi a Crucii, a arderii de Sine, ce-o va trăi Hristos, pentru a scoate afară pe stăpânitorul veacului acestuia, stăpânitorul întunericului. Iar când aceasta a sosit, El Şi-a întins cu bucurie mâinile pe Cruce, îmbrăţişând întreaga lume, pe toţi iertându-i şi pe toţi dezlegându-i prin putera iubirii Sale. Dar cum nici iadul, cu porţile de aramă, în sine n-a putut ocoli dumnezeiescul suflet al Domnului Hristos şi nici mormântul cel întunecat Preasfântul Trup, a strălucit izbânda Învierii, din Cruce strălucind lumina, ca mărturie a adevărului celui veşnic. Când L-au văzut dându-le pace, Apostolii au priceput cuvântul spus de El la intrarea în Ierusalimul cel pământesc, poarta Ierusalimului ceresc: „Eu, Lumina, am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric“. Şi L-au văzut strălucind şi I s-au închinat, ei care mai întâi se îndoiseră. Şi au primit ca dar al lui Hristos, Cel înălţat de-a dreapta Tatălui, lumina şi focul Preasfântului Duh, curăţitor de păcate, şi minţii hrană spirituală. Acestea le vor duce ei din sat în sat şi din cetate în cetate, botezând şi luminând, învăţând şi întărind pe cei ce primeau cuvântul, lumina şi puterea lui Hristos. Cum vom primi şi noi, cei de astăzi, lumina din lumina lui Hristos? Doar pregătindu-ne încet cămara cea de taină a sufletului nostru. Să aducem mai întâi în ea lumina pocăinţei, ce alungă întunericul cel păcătos şi reaprinde în noi candela Sfântului Botez. Să miluim pe cei săraci şi goi, ca să primim în dar lumina harului ceresc şi a faptelor bune lumină. Să ne învrednicim prin jertfe şi osteneli duhovniceşti de lumina caldă şi curăţitoare a Sfintei Împărtăşanii, ce aduce pe Hristos în suflet, ne împacă şi ne hrăneşte şi în minte pururea străluceşte. Acestea sunt trepte de lumină, de har şi de virtute, acestea sunt o coroană pe care Hristos ne-o dăruieşte, ca răsplată a alegerii între adevăr şi minciună, între ascultare şi răzvrătire, între lumină şi întuneric. Iar dacă aici, în viaţa aceasta, am primit din mâna Domnului cea nevăzută lumină din lumina Învierii Lui, ne-am îmbrăcat apoi cu ea prin dreptatea faptelor bune şi prin mântuirea dreptei credinţe, credincios este Dumnezeu să ne deschidă dincolo cărarea de lumină pe care vom păşi, de îngeri prealuminaţi petrecuţi şi de strălucirea cea neînserată a Preasfintei Treimi pururea atraşi. Acolo cei sfinţi şi drepţi vor străluci în cetatea care nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei este Mielul. Ei, toţi cei drepţi şi sfinţi, care au lepădat pe pământ toate faptele întunericului şi s-au adăpat de lumina lui Hristos, vor fi pururea în strălucirea odihnei harului Treimii, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii vecilor.