Ioan 10, 17–28
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăși să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun și putere am, iarăși, să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu. Iarăși s-a făcut dezbinare între iudei pentru cuvintele acestea. Și mulți dintre ei ziceau: Are demon și nu este în toate mințile. De ce-L ascultați? Alții ziceau: Cuvintele acestea nu sunt ale unui demonizat. Cum poate un demon să deschidă ochii orbilor? Și era atunci la Ierusalim sărbătoarea Târnosirii templului și era iarnă. Iar Iisus mergea prin templu, în pridvorul lui Solomon. Atunci L-au împresurat iudeii și I-au zis: Până când ai să scoți sufletul din noi? Dacă Tu ești Hristos, spune nouă pe față. Iisus le-a răspuns: V-am spus și nu credeți. Lucrările pe care le fac în numele Tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeți, pentru că nu sunteți dintre oile Mele. Oile Mele ascultă de glasul Meu și Eu le cunosc pe ele; ele vin după Mine, iar Eu le dau viață veșnică.”
Necredința în Fiul lui Dumnezeu
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Doua, Cap. I, Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 142-143
„Dacă Viața după fire Se sălășluiește în noi prin credință, cum nu va fi adevărat ceea ce spune: „Cel ce crede în Fiul are viață veșnică”, adică pe Fiul Însuși, și nu altă viață decât pe El? (…) despre cel ce crede se spune că va avea viața veșnică. Dar despre cel ce nu crede, cuvântul (Iar cel ce nu ascultă pe Fiul nu va vedea viața. Ioan 3, 36) afirmă altceva. Căci nu spune că nu va avea viața veșnică. Fiindcă se va scula și el prin legea comună a învierii. Dar zice că nu va vedea viața, adică nu va ajunge nici măcar la vederea vieții sfinților, nu va vedea fericirea lor, va rămâne în negustarea viețuirii în veselie. Căci aceea este viața adevărată. Iar respirația în chinuri e mai tristă decât orice moarte, ținând sufletul în trup numai în simțirea relelor. Această deosebire de viață o arată și Pavel. Ascultă ce zice către cei morți păcatului pentru Hristos: Căci ați murit, și viața voastră s-a ascuns împreună cu Hristos în Dumnezeu. Când Hristos, viața voastră, Se va arăta, atunci și voi vă veți arăta împreună întru slavă (Coloseni 3, 3-4). Observi cum numește viață arătarea întru slavă împreună cu Hristos? Dar ce este altceva și ceea ce cântă Psalmistul, zicând: Cine este omul care voiește viața, iubind să vadă zile bune? Oprește limba ta de la rău (Psalmi 33, 12). Oare nu spune că în acestea se indică viața sfinților? Aceasta este vădit tuturor. Căci nu poruncește unora să se rețină de la rele, ca să aibă parte de revenirea la viața de acum a trupului (căci vor învia și cei ce nu s-au oprit de la rele), ci îndeamnă mai degrabă spre acea viață în care se pot vedea zile bune, o viață trăită veșnic în fericire și slavă.”