Ioan 12, 36-47
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus și, plecând, S-a ascuns de ei. Dar, deși a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El, ca să se împlinească prin aceasta cuvântul prorocului Isaia, pe care l-a zis: «Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Și brațul Domnului cui s-a descoperit?». De aceea nu puteau să creadă, că iarăși a zis Isaia: «A orbit ochii lor și a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii și să nu înțeleagă cu inima și ca nu cumva să se întoarcă, și Eu să-i vindec». Acestea a zis Isaia când a văzut slava Lui și a grăit despre El. Însă și dintre căpetenii mulți au crezut în El, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniți din sinagogă; pentru că au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu. Iar Iisus a strigat și a zis: Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. Și cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel Care M-a trimis pe Mine. Eu, Lumină am venit în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. Și, dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu îl judec Eu; căci n-am venit ca să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea.”
Slava oamenilor și slava lui Dumnezeu
Sfântul Vasile cel Mare, Constituțiile ascetice, Cap. X, I-II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, pp. 495-496
„(...) Noi am preferat să lucrăm pentru slava oamenilor în loc să urmărim cu zel cele bune pentru Dumnezeu și cerem de la oameni răsplata goală a laudei; dar astfel, în mod logic și pe bună dreptate, pierdem răsplătirile dumnezeiești, pentru că nu ne-am ostenit pentru Dumnezeu, ci am lucrat pentru oameni. Așadar, după ce, de la aceștia, în locul răsplătirilor culegem paguba răsplătirilor, ce vom cere de la Dumnezeu pentru care n-am voit să lucrăm deloc? Și că aceasta este adevărat, ascultă Sfânta Evanghelie, care spune pentru cei care fac lucruri bune, ca să placă oamenilor: Adevărat grăiesc vouă: își iau răsplata lor (Matei 6, 5). Așadar, să evităm vanitatea, câinele răpitor al bogăției sufletești, vrăjmașul agreabil al sufletelor noastre, viermele virtuților, jefuitorul cu plăcere al faptelor noastre bune, cel care a uns cu miere otrava înșelăciunii ce-i este familiară și a întins către cugetele oamenilor paharul aducător de moarte.”
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul VII, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 384-385
„Sfinții, avându-și viețuirea în ceruri și strângându-și faptele lor bune în vistieriile cele veșnice, au slava lor în ceruri. Însă slava pământenilor și a celor care trăiesc după trup se sălășluiește, spune [ Scriptura ], în lut. Cel slăvit pentru bogăția cea pământească, cel care este înconjurat de cinstea cea de scurtă durată dată de oameni și cel care se încrede în calitățile lui trupești au slava lor în ei înșiși și nu se îndreaptă spre cer, ci rămân în lut.”