Ioan 5, 17-24

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez. Deci, pentru aceasta căutau și mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu. A răspuns, deci, Iisus și le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele pe care le face Acela, pe acestea le face și Fiul întocmai. Pentru că Tatăl iubește pe Fiul și-I arată toate câte face El și lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă mirați. Căci, precum Tatăl înviază pe cei morți și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață cărora voiește. Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, ca toți să cinstească pe Fiul precum cinstesc pe Tatăl. Cel ce nu cinstește pe Fiul, nu cinstește nici pe Tatăl Care L-a trimis. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Care M-a trimis pe Mine, are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață.”

Lucrarea lui Dumnezeu în lume

Sfântul Vasile cel Mare, De­spre Sfântul Duh, cap. 16, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, p. 53

„Lucrarea Tatălui - Care lucrează totul în toate - nu este nedesăvârșită, nici lucrarea Fiului nu prezintă lipsuri, dacă nu se desăvârșesc de Duhul. Pentru că Tatăl putea să creeze numai prin voință, lipsindu-se de (concursul) Fiului; însă a voit (să creeze) prin Fiul. Nici Fiul n-ar fi avut nevoie de colaborator, dacă acționa asemenea Tatălui, însă El a voit să desăvârșească prin Duhul. Cerurile s-au făcut (zice Psalmistul) cu Cuvântul Domnului și toate puterile ce­rești, cu suflarea gurii Lui (Psalmi 32, 6). Cuvântul nu trebuie înțeles ca o anume vibrare a aerului, emis prin organele vocale, nici Duhul ca o suflare a gurii, provenită din căile respiratorii, ci Cuvântul trebuie în­țeles ca existând de la început cu Dumnezeu (Tatăl), El Însuși fiind Dumnezeu, iar Duhul gurii lui Dumnezeu (trebuie) înțeles ca fiind Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede (Ioan 15, 26). Așadar, să înțelegi că există trei (persoane): Domnul care porun­cește, Cuvântul care creează și Duhul care întărește. Iar întărire ce altceva ar putea să însemne dacă nu desăvârșirea în sfin­țenie, nestrămutarea și stăruința în bine? Sfințenia nu (se capătă) fără (ajutorul) Duhului.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Cuvânt apologetic la Hexaimeron, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 97

„ (…) la Dumnezeu cuvântul e în același timp lucrare și faptă. Pentru că tot ce s-a făcut cu socoteală și tot ce pleacă de la Dumnezeu, nimic nu-i fără chib­zuință, fără rânduială ori la întâmplare. De aceea trebuie să credem că la temelia tuturor lucrurilor existente ființează câte un temei rațional și creator chiar dacă acesta întrece cu mult puterea noastră de înțelegere.”