Ioan 5, 24-30 (Învierea noastră)
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Care M-a trimis pe Mine are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață. Adevărat, adevărat zic vouă că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei care vor auzi vor învia. Căci, precum Tatăl are viață în Sine, așa I-a dat și Fiului să aibă viață în Sine; și I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului. Nu vă mirați de aceasta; că vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieși cei care au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea osândei. Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu, Care M-a trimis.”
Învierea trupurilor
Origen, Despre principii, Cartea a III-a, VI, 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 8, p. 258
„Când toate sufletele cugetătoare vor fi fost readuse la această stare, atunci și firea trupului nostru de acum va fi ridicată la slava «trupului duhovnicesc». (...) Trupul de care ne folosim acum, cu grosolănia, cu stricăciunea și cu neputințele lui, nu e altul decât cel de care ne vom folosi și atunci în nestricăciune, în slavă și în mărire, ci va fi același care va fi părăsit neputințele de care suferă acum, doar se va schimba întru slavă, înduhovnicindu-se, în înțelesul că ceea ce a fost vas de necinste va deveni acum, prin curățire, vas de cinste și locaș de fericire (Romani 9, 21). Și trebuie să credem că va continua să fie mereu și fără schimbare în aceeași stare prin voința Creatorului, pentru garantarea căreia avem această afirmație a Apostolului Pavel: avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veșnică, în ceruri (II Corinteni 5, 1). (...) Sfântul Apostol spune limpede că nu trupuri noi vor fi date celor care învie din morți, ci ei vor primi aceleași trupuri pe care le-au avut cât timp au fost în viață.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Douăsprezecea, Cap. 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1167
„Căci, oare de șchioapătă cineva, va șchiopăta și după înviere? Iar dacă cineva și-a pierdut un ochi în viața aceasta, va învia lipsit de vedere? Căci cum, va zice acela, am lepădat stricăciunea, dacă urmările ei se păstrează și stăpânesc mai departe mădularele noastre? Cred că problema aceasta nu trebuie lăsată necercetată. La îndoielile acestea răspundem, pe cât se poate, că în starea înviată nu va mai rămâne în noi nici o rămășiță de stricăciune, ci, precum a spus înțeleptul Pavel despre trupul acesta: Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere (I Corinteni 15, 43). Dar ce poate fi învierea trupului întru putere și slavă, dacă nu lepădarea a toată slăbiciunea și necinstea, din stricăciune și patimi, și întoarcerea la starea de la început?”
(Pr. Narcis Stupcanu)