Ioan 5, 24-30 (Judecata Fiului)
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Care M-a trimis pe Mine, are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață. Adevărat, adevărat zic vouă că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei care vor auzi vor învia. Căci, precum Tatăl are viață în Sine, așa I-a dat și Fiului să aibă viață în Sine; și I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului. Nu vă mirați de aceasta; că vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieși cei care au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea osândei. Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu, Care M-a trimis.”
Neștiința întunecă simțirea lui Hristos în noi
Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 15, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 183-184
„Dar cine socotește că știe ceva neștiind nimic (Galateni 6, 3), acela, chiar dacă ar vedea un înger din cer (Galateni 1, 8) pogorându-se spre el, l-ar respinge ca pe un demon rău, și chiar dacă ar veni la el un apostol și un proroc al lui Dumnezeu, S-ar depărta de la el ca de un alt Simon Magul. O, nesimțire extremă!, orbul socotește orb pe cel ce vede și cel cu adevărat flecar socotește flecăreală cuvintele lui. Și așa cum, deși i se spune de către mulți că soarele nu strălucește noaptea, orbul care-i aude nu-i crede; iar fiind în miezul zilei, crede iarăși că este noapte, socotind că este înșelat în ambele cazuri; și chiar dacă aude că ziua e lumină, iar noaptea este întuneric, îndoindu-se, îi trimite la plimbare pe cei ce spun aceasta. Tot așa și cei care șed în întunericul patimilor (Psalmi 106, 10) și au mintea orbită din pricina neștiinței, sau mai degrabă n-au dobândit mintea lui Hristos (I Corinteni 2, 16), socotesc că n-are minte cel ce are mintea lui Hristos, și că are minte cel care nu o are; despre aceștia pe drept cuvânt zice prorocul David: Nebunul și cel fără de minte vor pieri (Psalmi 48, 11). Prin urmare, unii ca aceștia strâmbă (II Petru 2, 3) după propriile lor pofte întreaga Scriptură și se strică pe ei înșiși în patimile lor, măcar că nu dumnezeiasca Scriptură suferă acest lucru, ci cei care o desfigurează. Deci, spune-mi tu, cel care ai judecata dreaptă a lucrurilor, cum vor citi vreodată de la ei înșiși orbii înțelesurile luminii, dacă nu primesc din pricina părerii de sine să fie învățați? Cel care este orb cu ochii și nu vede lumina cum va citi cele scrise în lumină? Iar cel care este orb cu mintea și nu are în el însuși mintea lui Hristos (I Corinteni 2, 16) cum va putea măsura înțelesurile așezate în lumina lui Hristos? Chiar dacă le-ar citi de zeci de mii de ori cu ochi trupești (...) n-ar putea vedea vreodată într-un loc material și întunecos cele duhovnicești, imateriale și luminoase.”
(Pr. Narcis Stupcanu)