Ioan 5, 30–47; 6, 1–2
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu, Care M-a trimis. Dacă mărturisesc Eu despre Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată. Altul este Cel ce mărturisește despre Mine; și știu că adevărată este mărturia pe care o mărturisește despre Mine. Voi ați trimis la Ioan și el a mărturisit adevărul. Dar Eu nu de la om iau mărturia, ci vă spun acestea ca să vă mântuiți. Acela (Ioan) era făclia care arde și luminează, și voi ați voit să vă veseliți o clipă în lumina lui. Dar Eu am mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârșesc, lucrurile acestea, pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. Și Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-ați auzit vreodată, nici fața Lui n-ați văzut-o; și cuvântul Lui nu sălășluiește în voi, pentru că voi nu credeți în Cel pe Care L-a trimis Acela. Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică, și acelea sunt care mărturisesc despre Mine. Și nu voiți să veniți la Mine, ca să aveți viață! Slavă de la oameni nu primesc; dar v-am cunoscut că nu aveți în voi dragostea lui Dumnezeu. Eu am venit în numele Tatălui Meu și voi nu Mă primiți; dacă va veni un altul în numele său, pe acela îl veți primi. Cum puteți voi să credeți, când primiți slavă unii de la alții, iar slava care vine de la singurul Dumnezeu nu o căutați? Să nu socotiți că Eu vă voi învinui la Tatăl; cel ce vă învinuiește este Moise, în care voi ați nădăjduit. Căci, dacă ați fi crezut lui Moise, ați fi crezut și Mie, căci despre Mine a scris acela. Iar dacă celor scrise de el nu credeți, cum veți crede în cuvintele Mele? După acestea, Iisus S-a dus dincolo de marea Galileei, în părțile Tiberiadei. Și a mers după El mulțime mare, pentru că vedeau minunile pe care le făcea cu cei bolnavi.”
Judecata lui Dumnezeu este dreaptă
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, pp. 20; 26
„Căci judecata aceea este cea din urmă și singura și cu adevărat înfricoșătoare și dreaptă. E cu atât mai dreaptă cu cât e mai înfricoșătoare, sau poate de aceea e mai înfricoșătoare pentru că e cu totul dreaptă. Și închide în ea, prin dreapta hotărâre a lui Dumnezeu, toate veacurile. (...) Va veni cu adevărat timpul când va suna o trâmbiță înfricoșătoare, scoțând un sunet ciudat; și tot ce vedem se va desface, căzând din rânduiala ce se vede acum. Și lumea văzută va trece, primindu-și sfârșitul. Și se va arăta lumea celor cugetate, ascunse acum, descoperind tainele cu totul străine ochilor și urechilor și înțelegerii. Și trâmbița care va suna potrivit poruncii dumnezeiești va scula din moarte nenumărate milioane de trupuri omenești deodată ca dintr-un somn, aducându-le la cercetare. Iar Dumnezeu va da fiecăruia răsplătirile drepte ale celor făcute în trup, fie bine, fie rău, dând tuturor marea și înfricoșătoarea și cea din urmă încheiere.”