Ioan 8, 21-30
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Eu Mă duc și Mă veți căuta și veți muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni. Deci ziceau iudeii: Nu cumva Își va ridica singur viața? Că zice: Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni. Și El le zicea: Voi sunteți din cele de jos; Eu sunt din cele de sus. Voi sunteți din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta. V-am spus, deci, că veți muri în păcatele voastre. Căci, dacă nu credeți că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre. Deci, Îi ziceau ei: Cine ești Tu? Și le-a zis lor Iisus: Ceea ce v-am spus de la început. Multe am de spus despre voi și de judecat. Dar Cel Care M-a trimis pe Mine adevărat este și cele ce am auzit de la El, Eu acestea le grăiesc în lume. Și ei n-au înțeles că le vorbea despre Tatăl. Deci, le-a zis Iisus: Când veți înălța pe Fiul Omului, atunci veți cunoaște că Eu sunt și că de la Mine însumi nu fac nimic, ci, precum M-a învățat Tatăl, așa vorbesc. Și Cel Care M-a trimis este cu Mine; nu M-a lăsat singur, fiindcă Eu fac pururea cele plăcute Lui. Spunând El acestea, mulți au crezut în El.”
Să credem în Hristos ca să nu murim
Origen, Contra lui Celsus, Cartea I, Cap. XI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, p. 38
„(...) Cel care are nu numai credință, ci privește sau analizează problemele și cu ajutorul rațiunii, va prezenta el însuși argumentele care-i vin în minte și de care s-a convins după o cercetare amănunțită. Nu pare oare mai adevărată părerea că, întrucât toate faptele omenești depind de credință, se cade să credem mai mult în Dumnezeu decât în argumentările raționale? Cine ar pleca oare într-o călătorie pe mare, sau cine ar lua o hotărâre de căsătorie, de procreere de prunci, sau cine ar arunca semințele în brazdele pământului dacă n-ar crede că toate aceste lucruri vor ieși bine, cu toate că s-ar putea întâmpla și contrariul și chiar se și întâmplă? Dar cu toate acestea, tocmai credința într-un rezultat fericit și pe potriva dorințelor este cea care dă oamenilor curajul întreprinderii de a ieși din nesiguranță și primejdii. Or, dacă nădejdea și credința într-un viitor fericit sunt în stare să mențină viața până și în împrejurările cele mai critice la cel care o are, atunci cum n-ar fi acceptată credința cu mult mai presus decât marea pe care călătorește, decât ogorul pe care-l seamănă, decât femeia pe care o ia în căsătorie, întrucât el crede în Dumnezeu, Tatăl care a creat toate, și în Cel Care, cu o neasemuită dăruire de Sine și cu măreția unui suflet dumnezeiesc, a avut curajul să propovăduiască această învățătură la toți locuitorii pământului, cu prețul celor mai mari primejdii și al unei morți izbăvitoare, deși socotită rușinoasă, pe care l-a îndurat pentru mântuirea oamenilor.”