Ioan 8, 51–59 (Iisus vorbește în templu despre moarte)

Data: 01 Iunie 2021

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: adevărat, adevărat zic vouă: Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac. Însă iudeii I-au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea și prorocii; și Tu zici: Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac? Nu cumva ești Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Și au murit și prorocii. Cine Te faci Tu a fi? Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine însumi, slava Mea nimic nu este. Tatăl Meu este Cel Care Mă slăvește, despre Care ziceți voi că este Dumnezeul vostru. Și nu L-ați cunoscut, dar Eu îl știu; și, dacă aș zice că nu-L știu, aș fi mincinos asemenea vouă. Ci Îl știu și păzesc cuvântul Lui. Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea și a văzut-o și s-a bucurat. Deci au zis iudeii către El: Încă nu ai cincizeci de ani și l-ai văzut pe Avraam? Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. Deci, au luat pietre ca să arunce asupra Lui, dar Iisus S-a ferit și a ieșit din templu și, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo.”

Când moartea devine somn...

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XLV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 129- 130

„Acum moartea nu mai este moarte, ci somn, călătorie, mutare dintr-un loc mai rău în unul mai bun. Că moartea Stăpânului ne-a dăruit nouă nemurirea; pogorându-Se la iad, i-a tăiat nervii și i-a surpat tăria. Și moartea, care era înainte înfricoșătoare și amară, a făcut-o Hristos să fie acum atâta de ușoară, încât unii chiar sar în brațele morții și se grăbesc să se mute pe lumea aceasta. De aceea și Pavel striga zicând: Este cu mult mai bine să mă desfac și să fiu împreună cu Hristos (Filipeni 1, 23). Dar lucrul acesta acum, după venirea lui Hristos, după ce au fost sfărâmate porțile cele de aramă, după ce Soarele dreptății (Maleahi 4, 2) a luminat întreaga lume, atunci însă, fața morții era înfricoșătoare și zguduia sufletele drepților acelora. De aceea și îndurau cu ușurință toate celelalte dureri, chiar când erau greu de suferit.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, Cartea a Patra a Glafirelor la Facere, 11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 39, p. 145

„Căci de vreme ce Hristos a arătat cel dintâi între oameni moartea ca somn (fiindcă era Viață după fire), S-a făcut ca o ușă și cale firii omului spre biruința necesară a morții. De aceea preaînțeleptul Pavel numește adeseori pe cei prinși de moarte, adormiți (I Corinteni 11, 30), ca încă nereaduși la viață prin Hristos. Fiindcă a spus iarăși: Că de credem că Hristos a murit și a înviat, tot așa și Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus îi va aduce împreună cu El (I Tesaloniceni 4, 14).”

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epist. 301, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 469

„...lasă-te îndrumat de învățătura despre înviere, pentru că eşti creştin, şi-ți trăieşte viața în nădejdea bunurilor viitoare.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, omilia XV, 39-40, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 166

„Acela, (...) care s-a mutat, în cele lăuntrice, din moarte la viață, trăieşte cu adevărat în veac şi nu moare. Chiar dacă trupurile unor astfel de oameni se descompun pentru un timp, ele se vor scula iarăşi, întru slavă, pentru că sunt sfințite. De aceea zicem că moartea creştinilor este somn şi odihnă. Dacă, însă, omul ar fi nemuritor şi după trup, toată lumea, văzând acest lucru extraordinar - că trupurile creştinilor nu se strică -, ar face binele nu de bună voie, ci dintr-o oarecare constrângere. Dar pentru aceasta Dumnezeu rânduieşte astfel lucrurile şi are loc descompunerea trupurilor, ca să se vădească şi să cunoască odată întru totul liberul arbitru pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor de la început şi să se arate că de voia omului depinde să se întoarcă spre bine sau spre rău. Nici cel desăvârşit (nu este împins de vreo putere) la săvârşirea binelui, după cum nici cel ce s-a afundat în păcat şi s-a făcut vas al diavolului prin care toată lumea a fost condamnată nu este legat de vreo necesitate pentru a săvârşi răul; chiar şi acesta are libertatea de a deveni vas al alegerii şi vieții. La fel şi cei „îmbătați” de divinitate, deşi, plini şi încătuşați de Duhul Sfânt, nu sunt constrânşi de vreo putere, ci au libertatea de a se întoarce şi de a face ceea ce vor în acest veac.”

Sfântul Ioan Gură̆ de Aur, O­mi­­lii la Facere, omilia XXIX, VII, î̂n Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 375

„Acum moartea nu mai este moarte; este numai un nume; dar, mai bine spus, chiar numele a pierit. Acum nu mai numim moarte moartea, ci adormire şi somn. De aceea, Însuşi Hristos spunea: Lază̆r, prietenul nostru, a adormit (Ioan 11, 11).”

(Pr. Narcis Stupcanu)

(Pr. Narcis Stupcanu)