Ioan Botezătorul

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 26 August 2026

Suntem în ultima lună a anului bisericesc, iar ultima sărbătoare cu cruce roşie din an este Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, pe data de 29 a acestei luni. Acest lucru ne dă posibilitatea să vorbim despre Ioan Botezătorul, Sfântul Proroc şi Înaintemergător al Domnului nostru Iisus Hristos.

Mai întâi ne oprim asupra numirii sale de Botezător. Parcurgând paginile Sfintei Scripturi a Noului Testament aflăm că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit la râul Iordan, unde a fost botezat de Sfântul Proroc Ioan. După ce Hristos Domnul vreme de 30 de ani nu S-a arătat lumii ca Mesia, vine la Iordan și prin botez Se arată tuturor că este Fiul lui Dumnezeu venit în lume să mântuiască nea­mul omenesc.

În calitatea lui de Înaintemergător al Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, împlinind misiunea lui despre care Apostolul iubirii, Sfântul Evanghelist Ioan Teologul, vorbeşte în prologul Evangheliei sale: „Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 6-9).

La vârsta maturităţii, Sfântul Proroc Ioan vine lângă râul Iordan, unde vesteşte venirea lui Mesia şi proclamă botezul pocăinţei. După momentul Botezului Domnului Iisus Hristos, este la scurt timp arestat de Irod Antipa. Acesta era fiul lui Irod Idumeul şi moştenise de la acesta două provincii din regatul său: Galileea şi Pereea. Romanii i-au acordat titlul de tetrarh, însă în mediul iudaic era socotit rege. În tinereţe, din raţiuni politice s-a căsătorit cu una dintre fiicele regelui arab Aretas. Urmând exemplul greşit al tatălui său de a avea mai multe soţii, îşi repudiază soţia legitimă şi trăieşte cu Irodiada, soţia fratelui său, Filip.

Sfântul Ioan Botezătorul este întemniţat în fortăreaţa Maherus, însă acest lucru nu a fost de ajuns pentru Irodiada, care a aşteptat momentul potrivit pentru a-l determina pe Irod Antipa să-l condamne la moarte pe Înaintemergătorul Domnului. Acest prilej s-a creat la ziua de naştere a tetrarhului Irod. La petrecerea dată în cinstea acestui eveniment, fiica Irodiadei, la îndemnul mamei, a dansat înaintea lui Irod, care i-a promis că-i oferă jumătate din regatul său. La îndemnul Irodiadei, ea cere capul Sfântului Ioan, dorinţă pe care tetrarhul o împlineşte.

Pentru noi, creştinii, Sfântul Ioan este Proroc, iar în planul mântuirii neamului omenesc este Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos. În calitatea sa de Botezător al Domnului, el s-a învrednicit să ne descopere teofania de la Iordan, adică taina arătării Preasfintei Treimi, pe care o cinstim an de an la Bobotează. Iar în calitate de Înainte­mergător a împlinit cuvintele profetului Maleahi: „Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui” (Marcu 1, 3-4).