Ioan Măric, aniversat la Festivalul Național de Artă Naivă
Peste o sută de lucrări semnate de 20 de artiști români vor fi expuse, începând de pe 16 octombrie, la Muzeul Orașului din Cetatea Oradea, în cadrul Festivalului Național de Artă Naivă. Evenimentul care marchează această ediție este sărbătorirea a 80 de ani a pictorului băcăuan Ioan Măric. „Cu acest prilej vom lansa şi o carte autobiografică despre artist, un fel de carte album, pentru că va ilustra, desigur, şi lucrările lui realizate de-a lungul timpului. Invitat să o prezinte este muzeograful orădean Augustin Ţărău, care se şi îngrijeşte de amenajarea expoziţiei”, a declarat, pentru Agerpres, Mircea Stroe, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Naivi din România.
Festivalul Naţional de Artă Naivă a ajuns, în 2025, la cea de-a 12-a ediție și este organizat de Asociaţia Artiştilor Naivi din România, cu sediul la Oradea, şi cu implicarea mai multor instituţii publice: Primăria Oradea, Centrul de Cultură al Judeţului Bihor, Visit Oradea (APTOR), Muzeul Ţării Crişurilor, Fundaţia Comunitară Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Liceul de Arte Oradea.
Născut pe 12 octombrie 1945, la Luncani, în județul Bacău, Ioan Măric este considerat astăzi unul dintre cei mai importanți pictori naivi din România, cu un palmares impresionant și expoziții atât în țară, cât și în străinătate.