Ion Vianu, câștigătorul Premiului „Romulus Rusan” pentru memorialistică
Premiul „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei, instituit de Fundaţia Ana Blandiana & Romulus Rusan şi Fundaţia Spandugino, a fost acordat în acest an scriitorului Ion Vianu, pentru volumul „Investigaţii mateine. Amintiri”, apărut la Editura Polirom, în 2022. Premiul este un omagiu adus memoriei scriitorului și intelectualului Romulus Rusan și își propune recunoașterea publică a unor cărţi apărute în limba română în cursul anului precedent, precum şi a celor mai importante contribuţii pentru construirea unui adevărat patrimoniu al memoriei.
Alături de Ion Vianu, printre finaliştii ediţiei 2022 a Premiului „Romulus Rusan” s-au numărat Ioana Bentoiu, cu volumul „Pascal Bentoiu. Istorie trăită. Scrisori pentru Ioana” (Editura Humanitas), Sabina Fati, cu volumul „Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi. Kurdistan, Irak, Anatolia, Armenia” (Editura Humanitas), Monica Pillat, cu volumul „Bunicul meu fără mormânt. Gheorghe Ene Filipescu” (Editura Humanitas), Alexandru Teodorescu - pentru volumele „Tenebre şi lumini. În pânza de păianjen a Securităţii” şi „Celula de minori. Cinci ani în temniţele şi lagărele de muncă forţată ale României comuniste” (Editura Cartea Românească).
Câştigătorul primei ediţii a Premiului „Romulus Rusan” a fost fostul jurnalist Radio BBC Dorian Galbinski (Dorian Galor), pentru volumul „Viaţa trece ca un glonţ. Memoriile unui reporter BBC”.